2.5 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSportFormula 1Straniile avansări ”la excepțional” din Ministerul de Externe

Straniile avansări ”la excepțional” din Ministerul de Externe

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a avansat, recent, pentru merite excepționale 20 de diplomați, potrivit surselor RL. Printre ei se află și nume controversate.

Consulul României la Istanbul, Adriana Ciamba, a fost avansată înainte de termen, la gradul diplomatic de secretar 1. Aceasta este soția secretarului de stat pentru Afaceri Europene, George Ciamba, potrivit surselor RL un personaj apropiat premierului Victor Ponta. Între 1999 – 2003, George Ciamba a fost ambasador al României în Republica Turcă, iar în prezent este secretar de stat în MAE pentru afaceri europene, zonă în care este inclusă și Turcia.

Soția sa și-a început cariera în diplomație în 1996, dar a fost suspendată în perioada misiunilor soțului.

După o pauză de cel puțin șapte ani, Adriana Ciamba a reîmbrăcat haina de diplomat. În noiembrie 2013, deși, potrivit CV-ului oficial, nu avea experiență consulară, Ponta a numit-o consul general la Istanbul. Surse Rl, neconfirmate oficial, susțin că avansarea ei ar fi avut legătură cu perioada în care Ponta a fost internat în clinica turcească. ‘’Legăturile cu spitalul, plimbările cu mașina, punerea la dispoziție a logisticii de la consulat și a personalului, de toate acestea a beneficiat Ponta la Istanbul. De altfel, George Ciamba este un apropiat al premierului’’, au explicat sursele Rl. Am încercat să o contactăm pe Adriana Ciamba prin intermediul Consulatului de la Istanbul, dar nu a putut fi găsită.

Potrivit legii 269/2003, stagiul pentru promovarea în grad de diplomat de la secretar II la secretar I este de patru ani.

O astfel de promovare are drept consecințe și o creștere salarială.

În schimb, contactat de Rl, Ministerul Afacerilor Externe susține că Adriana Ciamba a înregistrat merite deosebite pe plan profesional, iar asta ar justifica avansarea înainte de termen.

‘’Promovarea prin procedura la jumătate de termen în gradul diplomatic de secretar I este justificată prin contribuţia la soluționarea unor situații de criză, precum evacuarea unor cetățeni români din Libia și din alte zone de conflict, rezolvarea unor urgențe consulare, cazuri de asistență judiciară, precum și prin gestionarea unui oficiu consular cu activitate complexă, ținând cont şi de mediul de securitate specific circumscripției în care își desfășoară activitatea. În procedura de evaluare s-a ținut cont, totodată, de implementarea cu succes a proiectului E-VIZA, în condițiile unui volum ridicat de vize acordate (oficiul clasându-se printre primele în domeniu)’’, susține MAE într-un răspuns trimis ziarului Rl.

Un rol major în gestionarea crizelor privind evacuarea românilor din Libia îl au Celula de Criză activată la nivelul Centralei MAE și Ambasada României la Tripoli, relocată la Tunis. Consulatul General al României la Istanbul are un rol secundar.

Călin Cămărășan, un diplomat cu merite deosebite?

Un alt diplomat avansat pentru merite excepționale este Călin Cămărășan, soțul Mihaelei Cămărășan, șefa de cabinet a ministrului de Externe, Bogdan Aurescu. În trecut, a fost șefa de cabinet a foștilor miniștri Titus Corlățean și Andrei Marga. Soțul ei a fost promovat recent în gradul diplomatic de ministru consilier.

În perioada 2011- 2012, Călin Cămărășan a deținut funcția de consul general la Gyula (secretar I) , în Ungaria, dar în urma unui scandal, a fost rechemat la post. Potrivit prevederilor legale, stagiul pentru promovarea în grad diplomatic este de 3 ani de la secretar 1 la consilier diplomatic și de patru ani, de la consilier diplomatic la ministru-consilier.

Întrebat care au fost meritele excepționale care justifică avansarea acestuia, MAE  a trimis redacției următorul punctaj:

„Este diplomatul român care, conform practicii instituite la nivelul statelor membre UE, a fost detaşat pe durata Preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene exercitate de Lituania şi Letonia, în Ministerul Afacerilor Externe de la Vilnius, semestrul II 2013  respectiv în Ministerul Afacerilor Externe de la Riga, semestrul I 2015.

Detaşarea diplomatului român în cadrul celor două Ministere de externe a fost apreciată, având în vedere contribuţia personală a acestuia  la  analiza şi valorificarea elementelor relevante conexe exercitării în premieră de către cele două state membre UE a Preşedinţiei Consiliului UE(..) Cămărăşan a fost implicat în activitatea Preşedinţiei UE deţinute de Lituania şi Letonia, răspunzând într-un mod de o înaltă ţinută profesională solicitărilor coordonatorilor din cele două Ministere ale Afacerilor Externe. Totodată, diplomatului român i-a fost conferită o distincţie, acordată prin decret de către Preşedintele Lituaniei, pentru activitatea avută pe parcursul Preşedinţiei lituaniene a UE’’, a fost răspunsul MAE.

Cazul Corlățean

Fostul ministru de Externe Titus Corlăţean a fost ridicat în grad diplomatic de la stadiul de secretar I la cel de consilier diplomatic, „ la jumătate de stagiu“, pentru merite excepționale, informație prezentată în exclusivitate pe site-ul flux 24.

Decizia ministrului Bogdan vine la mai puţin de un an de când Corlăţean a demisionat  din fruntea MAE, după ce a refuzat să deschidă noi secţii de vot în străinătate şi să faciliteze, astfel, dreptul diasporei de a alege. Ministerul Afacerilor Externe justifică promovarea în acest caz prin faptul că îndeplinea vechimea necesară acesteia.

Cele mai citite

Peste 100000 de votanți din diaspora s-au prezentat la urne până sâmbătă, ora 15.00, la alegerile prezidențiale

Peste 104.000 de alegători s-au prezentat la urne în diaspora, până sâmbătă la ora 15,00, pentru a vota în primul tur al alegerilor prezidenţiale,...

Atribuțiile președintelui României: Ce poate și ce nu poate face

Președintele României are un rol de mediator între puterile statului și între stat și societate, fiind responsabil cu menținerea echilibrului constituțional Președintele României, ales prin...

Amazon extinde investițiile în inteligența artificială: 4 miliarde de dolari suplimentari pentru startup-ul AI Anthropic

Amazon a anunțat vineri o investiție suplimentară de 4 miliarde de dolari în startup-ul de inteligență artificială Anthropic, fondat de foști lideri ai OpenAI,...
Ultima oră
Pe aceeași temă