4.9 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăSpecialUn candidat controversat pentru conducerea Academiei Române

Un candidat controversat pentru conducerea Academiei Române

Dosarul de conflict de interese al academicianului profesor doctor, general în rezervă Victor Voicu se plimbă de la o secţie la alta a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Între timp, Academia Română se pregăteşte atât pentru alegerea noului preşedinte, precum şi pentru alegerea şefului Secţiei Medicale din cadrul prestigioasei instituţii.

Surse din Academie au precizat pentru „România liberă“ că generalul profesor- doctor se pregăteşte pentru a candida la preşedinţia Academiei, iar dacă n-o fi să iasă la vot, şi-ar dori măcar postul de şef de al Secţiei ­Medicale.

Domnia sa nu a putut fi contactat atât pentru a ne confirma informaţia, cât mai ales pentru a ne explica cum se vor împăca normele morale necesare ocupantului unor astfel de funcţii cu suspiciunile de conflict de interese din dosarul domniei sale, tergiversat la Parchet.

Academicianul a fost declarat incompatibil în decembrie 2013 de către Agenţia Naţională de Integritate, care a iniţiat şi actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru conflict de interese.

Potrivit ANI, gen. (r) Victor Voicu, în perioada cât a fost director al Centrului de Cercetări Ştiiţifice Medico-Militare ar fi atribuit, între altele, trei contracte de prestări în valoare de circa 52.960 de lei firmei Biopharmacy&Pharmacol RES SA unde soţia sa, Marilena Jiquidi, deţine calitatea de acţionar şi funcţia de cenzor.

Contractele ar fi fost încheiate fără parcurgerea procedurilor legale de achiziţii publice, iar plăţile ar fi fost făcute fără documente justificative pentru două dintre cele trei contracte.

În timpul verificărilor la Centrul de Cercetări Ştiinţifice Medico-Militare s-ar fi descoperit şi alte nereguli precum neînregistrarea în contabilitate , la sfârşitul anului 2011, a unui deficit de bilanţ de circa 7.600.000 lei, plăţi mai mari către furnizori decât cele prevăzute în contracte, plăţi ilegale (fără forme legale) către angajaţii centrului de cercetări ştiinţifice etc.

Aceste nereguli ar fi fost descope­rite, dar muşamalizate de Direcţia de control financiar prin Dorina Dani­e­lescu, pe atunci consilier al ministrului Apărării Naţionale, Corneliu Dobriţoiu.

Iniţial, dosarul a fost repartizat la Secţia Parchetelor Militare deoarece faptele de conflict de interese erau suspectate a fi fost săvârşite de academicianul Victor Voicu, ce avea şi gradul de general de Armată.

Şeful Secţiei Parchetelor Militare, Ion Vasilache, a declarat pentru „România liberă“ că, după sesizare, şi-a declinat competenţa în favoarea Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică.

“Noi am trimis dosarul domnului general Voicu la Secţia civilă de Supraveghere a Urmăririi Penale deoarece în dosar era suspectat şi un civil, iar vechiul Cod de Procedură Penală ne obliga la declinarea competenţei. Acum, potrivit noilor Coduri Penale, cel mai probabil dosarul va veni înapoi la Secţia Parchetelor Militare, deoarece acum noi putem cerceta şi civili”, ne-a declarat generalul magis­trat Ion Vasilache, şeful Parchetelor Militare.

Reamintim că verificările unor posibile infracţiuni de conflict de interese nu necesită consum prea mare de timp deoarece trebuie verificate doar investigaţiile ANI. Specialiştii spun că ar putea fi vorba de o tergiversare intenţionată care i-ar permite genera­lului posibilitatea de a candida pentru o funcţie de conducere în cadrul Academiei Române.

Cele mai citite

Traian Băsescu, apel către români: „Turul întâi este decisiv la prezidenţiale. Practic, aici e finala”

Fostul președinte Traian Băsescu a votat duminică, 24 noiembrie 2024, la Colegiul „Aurel Vlaicu” din București, în cadrul primului tur al alegerilor prezidențiale. După ce...

Tragedie în fața unei secții de votare din Argeș: Un bărbat de 87 de ani a decedat

Un incident tragic a avut loc duminică în comuna Cicănești, județul Argeș, unde un bărbat în vârstă de 87 de ani a murit în...

Peste 100 de sancțiuni, pentru cei care au continuat campania electorală în online. Au fost deschise trei dosare penale cu privire la posibile infracţiuni

Au fost date amenzi de aproape 70.000 de lei Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Monica Dajbog, a anunțat duminică faptul că efectivele...
Ultima oră
Pe aceeași temă