7.8 C
București
joi, 21 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăSuper-comitetul de supraveghere financiară nu dă socoteală nimănui

Super-comitetul de supraveghere financiară nu dă socoteală nimănui

Comitetului de supraveghere macroprudenţială, unde BNR are 5 membri din cei 9 cu drept de decizie iar ASF doar 2, nu va răspunde civil sau penal pentru modul în care îşi îndeplineşte sarcinile. Când sesizează riscuri şi avertizează alte autorităţi ale statului, acestea trebuie să-l informeze despre cum au reacţionat sau de ce nu au făcut-o.

Este vorba de un proiect de ordonanţă de urgenţă privind supravegherea macroprudenţială a sistemului financiar naţional postat săptămâna trecută pe site-ul Ministerului de Finanţe. Justificarea elaborării în regim de urgenţă este că data privind implementarea la nivel naţional a recomandării Comitetului European pentru Risc Sistemic a trecut deja (1 iulie 2013). Noul Comitet Naţional pentru Supravehere Macroprudenţială, în esenţă un organism de cooperare interinstituţională a fost înzestrat cu mai multe atribuţii şi aproape cu nicio responsabilitate.

Comitetul urmează să identifice riscurile sistemice, instituţiile relevante din punct de vedere sistemic, să emită recomandări şi avertizări şi în plus să coordoneze gestionarea crizelor financiare. Toate instituţiile statului avertizate prin rapoartele Comitetului (Guvern, instituţii de supraveghere microprudenţială) trebuie să-l informeze ulterior despre modul în care s-au conformat, ce decizii au luat şi cum justifică neluarea unor decizii-fapt ce denotă că în acest mod se va trasa foarte uşor răspunderea autorităţilor prea inerte, incompetente sau rău intenţionate. Cu toate acestea, în proiectul de lege scrie negru pe alb că “Membrii Comitetului, precum şi persoanele care au lucrat sau lucrează pentru sau în legătură cu activitatea Comitetului, nu răspund civil sau penal pentru îndeplinirea sau omisiunea îndeplinirii oricărui act sau fapt în legătură cu exercitarea, în condiţiile legii, a atribuţiilor de supraveghere macroprudenţială, cu excepţia cazului în care se dovedeşte că au acţionat cu rea-credinţă şi cu neglijenţă gravă”.

Cu alte cuvinte, neglijenţa moderată, incompetenţa crasă sau deciziile greşite în gestionarea unei crize financiare sunt scutite de răspundere. Preşedintele Comitetului prezintă Parlamentului un raport annual, care este dezbătut fără să fie însă supus votului (nu putem vorbi deci de o demitere a sa în cazul respingerii raportului cum se întâmplă la alte instituţii)

Deşi Comitetul ar urma să identifice riscurile la adresa stabilităţii financiare din pieţele bancare, de asigurări, bursa de valori şi pensiile private, din cei 9 membri ai săi, 5 urmează să vină din partea BNR, doar 2 de la ASF, doi urmând să fie numiţi de Guvern. De ce această disproporţie? În nota de fundamentare se precizează că “această structura a organismului decizional este propusă pentru a asigura conformarea la recomandarea CERS/2011/3, potrivit căreia banca centrală trebuie să deţină un rol major în domeniul politicii macroprudenţiale”. De la un rol major, la o decizie majoritară este însă o diferenţă. Cu un umor involuntar se mai precizează ”Comitetul adoptă şi urmăreşte implementarea strategiei privind politica macroprudenţială, fără a aduce atingere independenţei BNR” Cum ar putea să facă asta din vreme ce printre cei 9 membri ai Consiliului General al Comitetului, cei care iau deciziile, sunt 5 angajaţi ai BNR (Guvernatorul-preşedintele Comitetului, prim-viceguvernatorul, cei doi viceguvernatori şi economistul-şef al instituţiei)?


 

 

 

 

Cele mai citite

Tot mai mulți angajați revin la birou: 63% lucrează exclusiv din sediu, doar 10% rămân remote

Un sondaj realizat de Genesis Property, pe un eșantion de 1.168 de respondenți din România, arată o creștere semnificativă a prezenței fizice la birou,...

Rusia a lovit pentru prima dată Ucraina cu o rachetă balistică intercontinentală

Kremlinul refuză să comenteze acuzația Ucrainei Rusia a lansat, joi, o rachetă balistică intercontinentală în timpul unui atac asupra Ucrainei, au declarat forțele aeriene ale...

Virgil Guran(PNL): Chiar atât de proşti ne credeţi, că mergem să comandăm o manea?

Vicepreşedintele PNL Virgil Guran, lider al filialei liberale din Dâmboviţa, a declarat miercuri, la o întâlnire electorală la Târgovişte, că PNL nu a comandat...
Ultima oră
Pe aceeași temă