20.4 C
București
vineri, 24 iulie 2026
AcasăSpecialA murit tatăl lui Vasile Blaga

A murit tatăl lui Vasile Blaga

Tatăl preşedintelui PDL Vasile Blaga a murit, joi seară, la vârsta de 84 de ani, anunţă Mediafax. Acesta locuia în satul natal al lui Vasile Blaga, Petrileni, din judeţul Bihor.

Liderul PSD, premierul Victor Ponta a transmis un mesaj de condoleanţe liderului PDL, Vasile Blaga, ca urmare a decesului tatălui său.

„Doresc să transmit, pe această cale, condoleanţe domnului Vasile Blaga şi familiei sale, pentru marea pierdere suferită. Îmi exprim speranţa că familia Blaga va găsi forţa de a depăţi cu bine acest
moment de adâncă suferinţă”, transmite Ponta.

 

Înmormântarea tatălui preşedintelui PDL Vasile Blaga a fost programată în localitatea natală, Petrileni, duminică, la ora 13.00.

La înmormântarea lui Antin Blaga, care a încetat din viaţă după ce timp de două săptămâni a fost internat la Spitalul Judeţean din Oradea în urma unei pneumonii puternice, sunt aşteptaţi să participe şi mai mulţi lideri PDL.

„Este posibil să participe la slujba de înmormântare mai mulţi lideri ai PDL, din solidaritate cu domnul preşedinte Vasile Blaga”, a declarat corespondentului MEDIAFAX unul dintre consilierii preşedintelui PDL.

Potrivit unor surse din Prefectura Bihor, prefectul Claudiu Pop a fost mandatat să depună o coroană de flori la mormânt din partea premierului Victor Ponta.

Cele mai citite

Dacia pierde teren în Europa, iar Renault raportează stagnarea vânzărilor globale

Gigantul auto francez Renault a anunțat joi că vânzările sale globale au stagnat în primele șase luni ale anului, fiind afectate în principal de...

Copiii Angelinei Jolie continuă să renunțe la numele Pitt. Actrița își dorește „ca toată lumea să se vindece”

Procesul prin care mai mulți dintre copiii Angelinei Jolie și ai lui Brad Pitt solicită renunțarea la numele de familie „Pitt” continuă, după ce...

Universitatea Craiova pleacă cu un pas în urmă din Bulgaria! Returul din Bănie decide calificarea

Universitatea Craiova a fost învinsă cu 1-0 de Levski Sofia în prima manșă a turului al doilea preliminar al Ligii Campionilor.Universitatea Craiova a cedat...
Ultima oră
Pe aceeași temă