Deşi au o utilizare mai pregnantă în spaţiile publice şi industriale, pardoselile epoxidice reprezintă o soluţie viabilă şi pentru cele rezidenţiale datorită multiplelor avantaje pe care le oferă, atât de ordin practic, cât şi estetic.
Există o gamă largă de pardoseli epoxidice decorative, cu textură lucioasă sau rugoasă, cu peliculă de protecţie împotriva apei etc. Pardoseala epoxidică se fabrică din răşină epoxidică prin turnare, fiind autonivelantă
Tipul de pardoseală epoxidică se alege în funcţie de gradul de solicitare (redus, mediu sau înalt) şi de cerinţele estetice ale spaţiului.
Gradul de solicitare se stabileşte după o analiză atentă a unor factori, precum: nivelul de încărcare sau gradul de frecare (factori mecanici), temperaturile la care trebuie să reziste pardoseala şi gradul de umiditate (factori termici), substanţele chimice cu care pardoseala intră în contact, cum ar fi agenţii de curăţare etc. (factori chimici).
Printre cele mai remarcabile calităţi pe care le prezintă pardoseala epoxidică se numără rezistenţa ridicată la solicitări mecanice şi chimice, dar şi faptul că sunt igienice şi se întreţin foarte uşor.
În plus, sunt antiderapante (valabil pentru cele rugoase), anticorozive, adezive, robuste, rezistente la factori de mediu extremi (temperatură, umiditate, lumină etc.), uşor de curăţat (datorită faptului că nu prezintă rosturi).
Se poate aplica pe suprafeţe de beton, ciment, plăci OSB. O situaţie în care se poate avea în vedere cu un rezultat bun soluţia pardoselilor epoxidice este în cazul bucătăriilor, a unor holuri precum şi scări de serviciu din casele sau apartamentele de bloc vechi, construite înainte de război.
Soluţia iniţială este aşa-zisul mozaic, un ciment special, finisat de obicei stil „boabe de piper“. În multe cazuri, după atâta timp de folosire şi pe zone cu trafic mai mare (exemplu, scările de la bloc), în ciuda unui design interesant, aceste pardoseli au suferit stricăciuni (spargeri, crăpături), mai ales că au avut de îndurat şi câteva cutremure.
Problema este că, la o renovare, este foarte anevoios de spart şi înlocuit, iar în cazul bucătăriei şi a holului, la montarea unor plăci de gresie va apărea o diferenţă de nivel faţă de celelalte suprafeţe. Soluţia acoperirii cu o vopsea epoxidică poate reprezenta rezolvarea comodă a acestei probleme.
Cum se aplică o pardoseală din răşină epoxidică
Răşina epoxidică se aplică pe o suprafaţă de beton curată şi uscată, rezistentă şi portantă, în strat continuu, cu o grosime de aproximativ 3 mm. În cazul în care suprafaţa cu pricina prezintă substanţe care ar putea influenţa negativ aderenţa (cum ar fi grăsimi, uleiuri etc.), aceasta trebuie spălată în prealabil.
Conţinutul (amestec de răşină şi întăritor) se aplică uniform cu ajutorul unei pensule sau cuţit de aplicare pe toată suprafaţa. Dacă solicitările mecanice nu sunt mari, se pot aplica straturi cu grosimi între 1 şi 3 mm.
Cu cât grosimea stratului este mai mare, cu atât durata de viaţă a pardoselii este mai mare. Timpul de uscare este de aproximativ 48 de ore, la o temperatură de cel puţin 20 de grade Celsius (la temperaturi scăzute reacţiile chimice sunt încetinite).
Materialul atinge duritatea finală în trei zile. Este foarte important ca persoanele care aplică răşina epoxidică să urmeze 100% instrucţiunile tehnice, în caz contrar existând riscul ca răşina să nu se întărească, iar lucrarea să fie compromisă.
În funcţie de grosimea stratului aplicat, de mediu şi condiţiile de exploatare, durata de utilizare a unei pardoseli epoxidice este între 3 şi 10 ani.
Pardoselile epoxidice se recomandă îndeosebi pentru spaţiile industriale (fabrici, spitale sau alte spaţii care trebuie dezinfectate des), pentru cele comerciale sau publice, care trebuie să îndeplinească caracteristicile de durabilitate şi robusteţe.
În acelaşi timp, reprezintă o variantă demnă de luat în calcul în spaţiile rezidenţiale: sunt atractive din punct de vedere estetic, rezistente, uşor de curăţat (nu prezintă rosturi, îmbinări, tăieturi), termoizolante şi hidroizolante.
