10 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSportSprijin financiar pentru Serbia. Câti bani dă România pentru criza refugiaților

Sprijin financiar pentru Serbia. Câti bani dă România pentru criza refugiaților

Executivul de la București a aprobat, miercuri, un ajutor umanitar pentru Serbia în valoare de aproape 1 milioan de lei. Măsură vine în urma cererii de asistență formulate de către autoritățile de la Belgrad către Comisia Europeană pentru Ajutor Umanitar și Protecție Civilă în contextul actual al problemei migranților, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului.

Ajutorul umanitar constă în:  500 de paturi pliante și saltele, 1000 de pături și fețe de pernă, 2000 de cearșafuri și 2500 de saci de dormit. Acest ajutor va fi asigurat de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Afacerilor Interne.

Autoritățile române, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, întreprind demersurile necesare pentru rambursarea procentuală de către Comisia Europeană a cheltuielilor de transport extern efectuate de România în vederea îndeplinirii acțiunii umanitare. Aceste cheltuieli nu depășesc suma de 22 mii lei, se mai arată în comunicatul Guvernului.

Cele mai citite

Ce salarii aveau cu adevărat Nicolae și Elena Ceaușescu

Așa cum bine cunoaștem cu toții, până în urmă cu mai bine de trei decenii și jumătate, România s-a aflat sub jugul dictaturii...

Ce salarii aveau cu adevărat Nicolae și Elena Ceaușescu

Așa cum bine cunoaștem cu toții, până în urmă cu mai bine de trei decenii și jumătate, România s-a aflat sub jugul dictaturii...
Ultima oră
Pe aceeași temă