24.1 C
București
miercuri, 25 septembrie 2024
AcasăSpecialCTP a anunţat programul transportului metropolitan în comuna Baciu

CTP a anunţat programul transportului metropolitan în comuna Baciu

La finalul săptămânii trecute, Compania de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca, fosta RATUC, a preluat transportul metropolitan şi către comuna clujeană Baciu, deşi există deja un asemenea traseu câştigat de firma Fany. Totuşi, la solicitarea locuitorilor din comuna aflată la marginea Clujului, Consiliul Local Baciu a hotărât introducerea unui traseu paralel de transport în comun, pe care să circule autobuzele CTP. Astfel, compania clujeană a şi făcut primele curse, ale căror ore de plecare sunt programate, din comună, la 05:05, iar din Piaţa Mihai Viteazul la 05:07, în zilele lucrătoare, în timp ce în weekend primul mijloc de transport pleacă din Baciu la ora 06:05, iar din Cluj-Napoca la 05:35.

Care este traseul

„Staţiile liniei de transport metropolitan M31 sunt, la dus, P-ţa M. Viteazul (I.P. Voiteşti) – Horea – P-ţa Gării – Autogara – Şc. de Poliţie – Livezii – T. Vladimirescu – Cl. Baciului – Jupiter – F-ca de Pâine – Napolact – Transilvaniei – Regina – Poliţia – Complex – Poliţia – Cart. Blocuri (Str. Magnoliei), iar la întors Cart. Blocuri – Regal – Transilvaniei – Napolact – F-ca de Pâine – Cl. Baciului – T. Vladimirescu – Soarelui – Şc. de Poliţie – Autogara – P-ţa Gării – Horea – P-ţa M. Viteazul (I.P. Voiteşti)”, au anunţat reprezentanţii CTP Cluj-Napoca.

Explic foto: Fostul RATUC este prezent şi în comuna Baciu

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Guvernul va aloca încă 15.000 de lei fiecărei familii afectată de inundații

Cu acești bani, oamenii vor putea să-și cumpere electrocasnice sau combustibil pentru iarnă Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, în debutul şedinţei de Guvern,...

Scăderea dobânzilor impulsionează creșterea creditării bancare, cu un avans anual de 7,7% în august

Reducerea dobânzilor de către Banca Națională a României (BNR), inițiată în iulie și continuată în august, începe să aibă un impact semnificativ asupra creditării,...

Iohannis vrea să știe unde e portofoliul economic de comisar european, promis de premier

Președintele Iohannis i-a invitat pe jurnaliști să-l caute pe Ciolacu pentru răspunsuri Klaus Iohannis a declarat la New York, înainte de Adunarea Generală a ONU,...
Ultima oră
Pe aceeași temă