Generațiile politico-tehnocrate ale anului 2015 sunt mai incompetente și mai corupte decât generațiile postcomuniste.
Cândva, prin anii ’90, confruntați cu mizeriile politicienilor noștri postcomuniști, ne gândeam că timpul va remedia cât de cât defectele de competență și de moralitate ale clasei politice. În fond, trecuserăm brutal din comunism în „libertate“ și de la planificare la capitalism, fiind cu toții complet nepregătiți și profesional, și politic, și economic. Nu era de mirare că făceam greu față noilor împrejurări atât la nivel de bază, cât și la acela al elitelor politice. Speram, așadar, că o nouă generație de lideri – din toate partidele – se va afirma treptat, că ea va fi mai cultivată, având uzanțele europene în fibră. Nu așteptam minuni, dar părea cât se poate de rezonabil să sperăm la o ameliorare relativă a performanțelor clasei politice, măcar a vârfurilor sale, chemate să dea președinți, miniștri, armătura partidelor, dar și pe tehnocrații ministerelor și ai principalelor agenții.
Ei bine, ne-am înșelat! Rezonabilul s-a dovedit fals. Răul de atunci pare, privit dinspre prezent, mult mai puțin rău. Generațiile politico-tehnocrate ale anului 2015 sunt mai incompetente și mai corupte decât generațiile postcomuniste. Iliescu și Băsescu – cu vârste diferite, dar ambii formați în comunism – sunt mult peste Iohannis, oricât i-am critica pe cei doi, întemeiat sau nu și din tot felul de motive și oricâte prezumții de inocență și bună-credință i-am acorda celui din urmă. Chiar și Constantinescu, personal deloc o capacitate, s-a priceput măcar să numească în unele posturi-cheie oameni competenți și, consiliat de unii dintre ei, să ia decizii curajoase și impopulare, dar salutare, cum a fost susținerea intervenției NATO în fosta Iugoslavie; ceva similar nu s-ar putea spune despre actualul președinte. Felul în care e condusă politica externă românească în aceste momente este lamentabil – așa cum au arătat-o destui –, ceea ce arată derută, nepricepere, neînțelegere fundamentală a situațiilor internaționale la toate nivelurile de decizie.
Citește continuarea textului în Revista 22.
