„Vechii” și „noii”

Generațiile politico-tehnocrate ale anului 2015 sunt mai incompetente și mai corupte decât generațiile postcomuniste.

Cândva, prin anii ’90, confruntați cu mizeriile po­li­ticienilor noștri postcomuniști, ne gândeam că timpul va remedia cât de cât defectele de com­pe­tență și de moralitate ale clasei politice. În fond, trecuserăm brutal din comunism în „libertate“ și de la planificare la capitalism, fiind cu toții com­plet nepregătiți și profesional, și politic, și eco­no­mic. Nu era de mirare că făceam greu față noilor împrejurări atât la nivel de bază, cât și la acela al elitelor politice. Speram, așadar, că o nouă ge­ne­rație de lideri – din toate partidele – se va afirma treptat, că ea va fi mai cultivată, având uzanțele eu­ropene în fibră. Nu așteptam minuni, dar părea cât se poate de rezonabil să sperăm la o ame­lio­ra­re relativă a performanțelor clasei politice, măcar a vârfurilor sale, chemate să dea președinți, mi­niș­tri, armătura partidelor, dar și pe tehnocrații ministerelor și ai principalelor agenții.

Ei bine, ne-am înșelat! Rezonabilul s-a dovedit fals. Răul de atunci pare, privit dinspre prezent, mult mai puțin rău. Generațiile politico-teh­no­crate ale anului 2015 sunt mai incompetente și mai corupte decât generațiile postcomuniste. Ili­escu și Băsescu – cu vârste diferite, dar ambii for­mați în comunism – sunt mult peste Iohannis, ori­cât i-am critica pe cei doi, întemeiat sau nu și din tot felul de motive și oricâte prezumții de ino­cență și bună-credință i-am acorda celui din ur­mă. Chiar și Constantinescu, personal deloc o ca­pa­citate, s-a priceput măcar să numească în unele posturi-cheie oameni competenți și, con­si­liat de unii dintre ei, să ia decizii curajoase și im­populare, dar salutare, cum a fost susținerea in­ter­venției NATO în fosta Iugoslavie; ceva similar nu s-ar putea spune despre actualul președinte. Felul în care e condusă politica externă ro­mâ­neas­că în aceste momente este lamentabil – așa cum au arătat-o destui –, ceea ce arată derută, ne­pri­ce­pere, neînțelegere fundamentală a situațiilor in­ternaționale la toate nivelurile de decizie.

Citește continuarea textului în Revista 22.