30 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSpecialLa şcoală, pe cod roşu de viscol?

La şcoală, pe cod roşu de viscol?

De astăzi elevii din învăţământul preuniversitar intră, oficial, în vacanţă. Ninsorile abundente şi vântul puternic din ultimele zile au închis toate unităţile de învăţământ. Zilele acestea unii dascăli au ajuns totuşi în şcoli pentru a încheia mediile elevilor pe semestrul I.

Pentru unele cadre didactice drumul de acasă până la şcoală a fost mai mult decât  anevoios. Aşa s-a întâmplat în Cernavodă, la Şcoala nr. 1, unde există mai multe cadre didactice care fac naveta. Una dintre ele reclamă faptul că a ajuns cu greu la muncă şi că drumul a durat câteva ore, în condiţiile în care trenul a avut întârzieri mari.

Directorul Şcolii nr.1 din Cernavodă, Livia Ruse, spune că nu a existat nicidecum din partea conducerii unităţii de învăţământ o obligativitate pentru profesori în a veni la şcoală. „A venit cine a putut şi cine a vrut. Nici nu am făcut prezenţa”, spune acesta. Mai mult decât atât, la ora când vremea a început să se înrăutăţească nici un profesor nu mai era în şcoală. „La ora 15.30 eu am plecat ultima”, susţine managerul.

La Şcoala nr.1 majoritatea dascălilor sunt din oraş. Doar şase fac naveta: doi din Medgidia, trei din Constanţa şi unul din Feteşti. Din ce ne-a explicat reprezentantul şcolii, reiese faptul că dascălii s-au interesat încă de dimineaţă dacă pot veni spre unitatea de învăţământ, mai ales că  Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa postase pe 29 ianuarie anunţ privind suspendarea cursurilor şi faptul că dascălii pot fi prezenţi în şcoli pentru a desfăşura activităţi specifice.

Astăzi urmează ca şi Şcoala nr.1 din Cernavodă să valideze în Consiliul Profesoral situaţia şcoală a elevilor pe semetrul I, asta după ce toate cadrele didactice îşi vor încheia mediile la materiile pe care le predau.          

Cele mai citite

Comisia Europeană spune că România tot nu e pregătită să treacă la euro

România nu îndeplineşte condiţiile pentru adoptarea monedei euro, este concluzia Comisiei Europene (CE), în urma evaluării privind compatibilitatea juridică şi îndeplinirea criteriilor de convergenţă...

Doi cetățeni ucraineni au fost recuperați de Salvamont și Poliția de Frontieră în Munții Maramureșului

Cei doi cetăţeni ucraineni care au trecut graniţa în România prin Munţii Maramureşului au fost găsiţi de echipa mixtă formată din salvamontişti şi poliţişti...

Comisia Europeană spune că România tot nu e pregătită să treacă la euro

România nu îndeplineşte condiţiile pentru adoptarea monedei euro, este concluzia Comisiei Europene (CE), în urma evaluării privind compatibilitatea juridică şi îndeplinirea criteriilor de convergenţă...
Ultima oră
Pe aceeași temă