Liviu Dragnea, președintele interimar al PSD, a confirmat, vineri, informaţiile vehiculate în presă despre nemulțumirile unor senatori ai partidului fața de colaborarea cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, spunând că „nu toată lumea iubeşte pe toată lumea„, însă lucrurile încep să se rezolve în PSD, scrie Mediafax.
„Nu toată lumea iubeşte pe toată lumea, nici măcar într-un partid politic. (…) Eu cred că avem timp şi obligaţia să comunicăm şi să vorbim, chiar dacă există şi poate au fost nemulţumiri şi o lipsă de comunicare mult timp între grupul PSD de la Camera Deputaţilor şi grupul PSD de la Senat„, a spus Dragnea care a mai precizat că deja lucrurile au început să funcţioneze mai bine după alegerea lui Mihai Fifor la şefia senatorilor PSD, iar acum între grupuri există o colaborare mai bună. „Sper că aceste nemulţumiri, dacă există, încet, încet, vor fi atenuate„, a adăugat liderul PSD.
Liviu Dragnea a precizat că îl susţine în continuare pe Valeriu Zgonea în funcţia de preşedinte executiv al PSD.