Compania International Railway Systems Management, acţionar la firmele Astra Vagoane Arad, Meva SA şi Romvag Caracal, a intrat în faliment.
Tribunalul Bucureşti a admis cererea debitorului, dispunând dizolvarea societăţii. Instanţa a stabilit data de 27.05.2014 pentru continuarea procedurii. Pe listă creditorilor se află Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bucureşti, Cristian Burci (patronul Prima TV), Romtelecom, Vodafone, BCR Leasing, Băneasa Business&Technology Park SA, Intact Advertising SRL etc.
Vezi decizia Tribunalului Bucureşti
Reprezentanţii lichidatorului judiciar, General Group Expert SPRL, au precizat pentru România liberă că, la termenul din martie ar urma să se judece contestaţia depusă de unul dintre creditori (contestaţie legată de suma datorată de International Railway Systems Management), iar în luna mai să se definitiveze tabelul creditorilor.
Din datele postate pe site-ul Ministeului Finanţelor rezultă că la sfârşitul lui 2012, International Railway Systems Management avea datorii de peste 11 milioane de lei, la o cifră de afaceri de numai 1,4 milioane de lei. Pierderile se ridicau la 752.000 de lei. Compania avea 10 angajaţi.
Ce companii deţine firma falimentară
Din datele furnizate de Registrul Comerţului rezultă că Internaţional Railway Systems Management este deţinută 100% de compania International Railway Systems din Luxemburg. Astra Vagoane Arda, societate aflată în faliment are ca acţionar majoritar (97,9%) pe International Railway Systems, diferenţa acţiunilor fiind deţinută de AVAS. În ceea ce priveşte Romvag, societate care încă este în funcţiune, acesta este deşinută de International Railway Systems (46,1122%), SIF Oltenia (27,9297%) şi AVAS (24,3999%). Diferenţa de 1,5582% este deţinută de alţi acţionari persoane juridice.
Astra Vagoane Arad este cel mai mare producător de vagoane de marfă din România şi cel mai mare producător de vagoane de marfă şi boghiuri din Europa. Compania a fost fondată în anul 1891 sub denumirea de Fabrica de Vagoane şi Motoare „John Weitzer”. Principalul obiect de activitate al societăţii îl constituie proiectarea, producerea şi comercializarea de material rulant, ce constă în special din vagoane de marfă, vagoane de metrou, utilaje specifice transportului, componente şi piese de schimb.
Citeşte şi: Strategie de criza pentru Astra Vagoane din Arad
În ceea ce priveşte Romvag SA , din anul 1973 când a început să producă, a construit şi vândut peste 70.000 vagoane noi, din care aproximativ 50.000 vagoane pentru export (în Franţa, Cehia, Slovacia, Germania, Ungaria, fosta URSS, Iran, Gabon, etc.), fiind pentru o perioadă unul dintre cei mai mari exportatori mondiali de vagoane de marfă societatea având o capacitate maxima reala de 5000 vagoane construite pe an.
Printre clienţii Romvag s-au numărat SNTFM CFR Marfă, Kronospan, Holcim, Rompetrol Logistics etc.
Şi societatea Meva este una cu tradiţie, iar printre partenerii de afaceri se regăsesc nume importante: SNTFM CFR Marfă, CORRIDOR, ERMEWA etc, compania exportând vagoane în Germania, Olanda, Grecia şi Austria.
Reamintim faptul că, societăţile Astra Vagoane Arad, Meva SA şi Romvag Caracal, intrate în insolvenţă în 2010 şi care făceau parte din grupul International Railway Systems, controlat de Cristian Burci, au fost preluate pentru suma de peste 30 milioane de euro de un joint-venture format din două firme înregistrate în Germania şi Olanda, în urmă cu doi ani.
Activele celor trei fabrici au fost transferate pe o nouă firmă, numită Astra Rail Industries, deţinută de Astra Rail Management B.V din Olanda, cu un pachet de acţiuni de 95%, şi de Astra Rail Management din Germania, cu 5%.