La ședință de marți a Consiliului de Administraţie al Regia Autonomă a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor „RomâniaFilm” a fost prezentată situație în care se află regia în acest moment: datorii de 32 de milioane de lei, la stat şi la privat, nu are nici director general, nici economic, iar angajaţii nu şi-au primit salariile de mai multe luni, anunță Mediafax.
„Noi am cerut să facă ceva cu noi, pentru că noi nu mai putem fi funcţionali începând cu 1 noiembrie. Acestea nu mai sunt condiţii de muncă, nu numai pentru noi, ca salariaţi, deşi angajatorul este obligat prin contract să ne asigure condiţii de muncă, pentru că venim şi stăm în frig, dar vorbim de spectatorul care intră în sală şi el vine să se deconecteze la un film, nu vine să-şi pună pături pe el sau să plece bolnav dintr-o sală de cinema. Trebuie să facă absolut urgent ceva„, a declarat Maria Bikfalvi, preşedintele Sindicatului Liber RomaniaFilm.
Pe 6 octombrie, membrii Sindicatului Liber RomâniaFilm au anunţat începerea protestelor publice, acuzând conducerea Ministerului Culturii şi pe membrii Consiliului de Administraţie al RADEF RomaniaFilm de „lipsa totală de interes pe care o manifestă în rezolvarea problemelor care persistă la regie”. Într-o scrisoare deschisă de la acel moment, se spunea: „Membrilor noştri de sindicat «le-a ajuns cuţitul la os» şi vor trece la acţiuni sindicale, culminând cu intrarea tuturor salariaţilor în greva foamei„.
Întrebată dacă vor continua să ia în considerare greva foamei ca o soluţie la problemele regiei, Maria Bikfalvi a precizat că membrii sindicatului vor face acest lucru dacă, până la 1 noiembrie, nu se rezolvă nimic. „Nu se mai poate. Nu avem alte variante. Nu mai spun de salarii, noi nu ne luăm salariile„, a spus Maria Bikfalvi, precizând că sunt cinci salarii restante.
Mihai Ţintea, care şi-a demisia pe 24 septembrie din funcţia de director general al RADEF, a declarat că este stabilit de mult, conform legii, că sălile de cinematograf trebuie să fie predate primăriilor, iar pe cele care sunt încă funcţionale şi au salariaţi primăriile sunt obligate să le preia cu personal cu tot. „Deci, procedura continuă, nu e nicio altă noutate, însă este o procedură destul de greoaie, pentru că nici nu avem decât o singură echipă care predă, plus că sunt procedurile financiar-contabile„, a spus acesta. În ceea ce priveşte salariile angajaţilor RADEF, Mihai Ţintea a precizat că au fost negociate la începutul anului, iar o renegociere nu se ia în calcul deocamdată, având în vedere că sunt încă salarii restante.
„De trei ani de zile tot merg la Ministerul Culturii cu adrese peste adrese, cerând Ministerului Culturii să se implice să modifice această lege 303 (303/2008 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 7/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, precum şi pentru modificarea Legii nr. 328/2006 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, n.r.). Dacă ar exista voinţă politică, ori o modifică pentru că şi ei ştiu că această lege 303 este proastă. S-au predat pe această lege 95 de cinematografe în care nu s-a făcut nimic, sunt cu lacăte pe ele, oamenii au fost trimişi în şomaj, nu s-a păstrat obiectul de activitate, respectiv film„, a mai spus Maria Bikfalvi care a precizat că în prezent există o singură comisie de predare şi se încearcă suplimentarea ei, pentru ca lucrurile să „se mişte mai repede„.