7.8 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăSpecialFranța ar putea construi din nou NAVE pentru RUSIA

Franța ar putea construi din nou NAVE pentru RUSIA

Președintele François Hollande a declarat că șantierele navale din Franța ar putea accepta noi comenzi din partea Rusiei, după ce contractul referitor la navele portelicopter Mistral a fost anulat.

Șeful statului francez a făcut această precizare cu prilejul unei vizite la șantierul naval din Saint-Nazaire.

Președintele Hollande le-a explicat lucrătorilor că ambele nave Mistral, care nu mai sunt livrate Rusiei, vor fi vândute Egiptului, la același preț care fusese convenit cu partea rusă. Din acest motiv, companiile franceze “nu vor pierde nici măcar un eurocent”, a promis Hollande.

După anularea contractului cu Rusia, Franța a returnat Rusiei suma de 950 de milioane de euro, care fusese încasată în avans pentru cele două nave portelicopter.

“Nu puteam să le vând unei țări aflate în război. Le vând unei țări care vrea să-și asigure propria securitate și nu amenință pe nimeni”, a explicat președintele Franței.

Pe de altă parte, liderul de la Paris s-a declarat optimist și în privința relațiilor cu Moscova, pornind de la faptul că „Rusia a acceptat să reziliem contractul”. “Cred că vom putea avea parteneriate pentru nave noi”, a susținut Hollande.

Președintele Franței a făcut o serie de declarații chiar lângă una dintre navele portelicopter, aflată în șantierul naval. Nava urma să fie livrată Rusiei sub numele de Vladivostok. Marți, la momentul vizitei lui Hollande, numele de Vladivostok fusese deja șters de pe bordul navei.

Citește și:  GALERIE FOTO. Cum pot arăta navele portelicopter construite de ruși

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Promisiuni pentru antreprenori, în programul de guvernare al noului Guvern Ciolacu

Programul Start-Up Nation continuă, dar accentul se mută pe o strategie mai amplă Noul program de guvernare al Cabinetului Ciolacu promite stimularea antreprenoriatului. Luni, ministrul...

Ajutoare AFIR pentru energie regenerabilă: 150 milioane euro, disponibile din Ajunul Crăciunului

Programul vizează achiziția de panouri solare, generatoare eoliene și baterii de stocare pentru consum propriu în ferme și întreprinderi În Ajunul Crăciunului 2024, Agenția pentru...

Familia Regală petrece Crăciunul în mijlocul românilor la Săvârșin

Majestatea Sa Margareta a oferit, ca în fiecare an, daruri de Crăciun săvârșinenilor aflați în nevoie sau în suferință. Majestatea Sa a fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă