Hackerul arădean Victor Faur, arestat în Slovenia la începutul lui octombrie, a fost eliberat după ce o instanţă superioară a confirmat decizia judecătorilor ca românul să nu fie extrădat în SUA, relatează Mediafax.
Apropiaţi din Arad ai familiei lui Victor Faur au declarat, joi, că hackerul a fost eliberat şi se află în proceduri cu Ambasada României din Slovenia pentru întoarcerea în ţară.
„Din informaţiile pe care le-a trimis acasă, el va părăsi Slovenia astăzi (joi – n.r.), beneficiind de sprijinul Ambasadei României. Familia a făcut deja pregătiri şi îl aşteaptă”, a declarat sursa citată.
Aceasta a menţionat că o instanţă superioară a confirmat verdictul dat de judecătorii sloveni, conform căruia arădeanul nu poate fi extrădat în SUA.
Citeşte şi: Hackerul care a spart emailul şefului SRI, prins de DIICOT
Un tribunal din Slovenia a refuzat extrădarea hackerului arădean Victor Faur în Statele Unite, unde este acuzat de accesarea serverelor NASA, iar dacă decizia era confirmată de o instanţă superioară, românul urma să fie eliberat, relata agenţia slovenă STA.
Tribunalul din oraşul sloven Murska Sobota a motivat decizia de respingere a solicitării de extrădare a hackerului român în Statele Unite prin faptul că acesta a fost condamnat deja în România.
În decembrie 2013, Ministerul român al Afacerilor Externe anunţa că „urmărea îndeaproape evoluţia cazului” hackerului arădean Victor Faur, arestat în Slovenia în baza unui mandat internaţional, precizând că acesta rămânea în arest la cererea autorităţilor americane.
Faur, condamnat la închisoare cu suspendare şi plata unor daune în România după ce a accesat ilegal servere NASA, a fost arestat pentru 30 de zile, în 2 octombrie, în Slovenia, poliţiştii anunţându-l că există mandat pe numele său prin Interpol. Tatăl lui Victor Faur declara la acea vreme că fiul său mergea în Italia, la Verona, pentru a participa la un campionat de biliard şi de aceea trecea prin Slovenia.
În urmă cu câţiva ani, Victor Faur a fost acuzat că a accesat ilegal servere NASA şi ale altor instituţii americane, fiind judecat de Tribunalul Arad.
Citeşte şi: „Hacker-ul” aradean, ajutat sa sparga sistemele NASA