Abu Mohammed al-Jolani, liderul aripii siriene a Al-Qaida, a declarat că va oferi trei milioane de euro pentru ucidere preşedintelui Siriei, Bashar al-Assad, şi două milioane de euro pentru „oricine l-ar ucide” pe Hassan Nasrallah, şeful organizaţiei şiite libaneze Hezbollah, informează Le Figaro, preluat de Mediafax.
Jolani a precizat că va plăti cei trei milioane de dolari chiar dacă Assad ar fi ucis de către un membru al familiei sale şi că al-Nusra l-ar proteja pe asasin şi pe clanul său. Potrivit Radio Free Europe, liderul aripii siriene a reţelei al-Qaida, a cerut de asemenea, răzbunare pentru uciderea musulmanilor sunniţi de către ruşi, îndemnând insurgenţii să atace membrii sectei alawite a preşedintelui sirian Bashar al-Assad.
În mesajul audio postat pe YouTube luni, Abu Mohamed al-Jolani, a declarat că intervenţia militară a Rusiei în Siria este menită să salveze regimul preşedintelui sirian Bashar al-Assad de la prăbuşire, dar va eşua. Jolani a precizat că insurgenţii ar trebui să se răzbune intensificând atacurile asupra sectei alawite minoritare a preşedintelui Assad.
Rusia susţine că bombele sale au vizat numeroase obiective ale Frontului al-Nusra şi ale grupării Stat Islamic, dar Jolani a precizat că raidurile aeriene ruse au vizat doar grupuri rebele care luptă împotriva armatei siriene, lăsând neatinse zonele ocupate de SI. Ruşii au intervenit într-o „nouă cruciadă creştină” numai după ce forţele rebele au pus în pericol regimul lui Assad şi „ştiu clar că SI nu ameninţă regimul, întrucât zonele pe care le controlează nu sunt aproape de teritoriul regimului”, a adăugat Jolani.