18.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăLifestyleFoodFOTO: Crăciun întârziat şi dotări pentru casa boschetarilor

FOTO: Crăciun întârziat şi dotări pentru casa boschetarilor

În plin centrul Bucureştiului, vis-a vis de Gara de Nord, lângă Policlinica Viting şi benzinărie se află un mic teren viran, veşnic în mizerie şi degajând mirosuri pestilenţiale. Este locul în care îşi duc viaţa de zi cu zi câţiva dintre oamenii străzii, printre gunoaie şi în tovărăşia unei cete de câini, în văzul şi vecinătatea miilor de oameni care trec zilnic, aici fiind nu numai în apropierea celei mai importante gări din ţară dar şi staţia de autobuze.

Motivul principal, însă, pentru care mulţi dintre aceşti oameni ajung în acest loc este faptul că aici se găseşte o gaură în pământ ce ascunde de fapt o grotă ce duce la ţevile de alimentare cu energie termică, iar cum acestea nu sunt tocmai bine izolate, degajă suficientă căldură astfel încât “locuitorii” acestei “case” să aibă un “acoperiş” deasupra capului, o “intimidate” şi să nu îngheţe când vine frigul.

De fapt această casă este invidiată de alţi mulţi, numai cei mai tari şi mai “evoluaţi” căpătând dreptul de a locui în “casă”. Casa “suportă” cam 5 – 6 membri dar pe vreme proastă, cu vânt, ploaie sau zăpadă, se pot înghesui chiar mai mulţi.

Activităţile “locuitorilor” nu se rezumă numai la cerşit şi căutarea hranei, oamenii locului se joacă cu câini, sunt prieteni cu ei, dau de mâncare porumbeilor, socializează, uneori chiar cu trecătorii, iar mai nou, surpriză!, cei care trec pe aici pot observa că s-au dotat şi au decorat intrarea în casă de sărbătoare.

Au găsit brazi, probabil aruncaţi “la gunoi” de cei care au sărbătorit Crăciunul şi i-au împodobit cu ghirlande. Noaptea, acestea sunt alimentate de către un generator electric aflat în imediata apropiere. “Nu l-m furat, l-am cumpărat cu banii noştrii!” ne spun cu mândrie boschetarii.

Este de-a dreptul incredibil cum au reuşit şi de ce imaginaţie au avut să se alimenteze astfel cu curent electric şi să îşi realizeze instalaţia electrică (dar şi ce pericol), având probabil şi lumină electrică la interior.

În cursul timpului au fost mai multe încercări din partea poliţiei, a diverselor societăţi de a rezolva această problemă, dar după un timp, deobicei scurt, lucrurile revin la normal. Normalul cu oameni în zdrenţe care cerşesc, stau ore întregi cu punga la gură, câteodată se mai bat pentru o bucată de pâine mai proaspătă găsită în tomberon.

Trecem, câteodată nepăsători, fiind apăsaţi de grijile vieţii, alteori ne revoltăm, dăm vina pe oricine ne vine în minte, Guvern, Primărie, Poliţie, Biserică sau încercăm să îi ajutăm cu haine, ceva de-ale gurii sau chiar bani, 

Boschetari, câini vagabonzi, suntem o societate care nu găseşte încă răspunsurile la astfel de probleme.

Cele mai citite

Soluția  3 D împotriva administrației #rezist a Bucureștiului

Deși lansată târziu în cursa electorală, Gabriela Firea a ajuns rapid să-i sufle în ceafă lui Nicușor Dan, fiindcă are singurul proiect administrativ cu...

Raiffeisen Bank încheie primele luni ale anului cu 390 milioane de lei profit

Raiffeisen Bank a raportat în T1 2024 un profit de aproape 390 milioane lei ca urmare a majorării cheltuielilor operaționale, creșterii costurilor cu personalul,...

Revolut Travel Report: Ce recorduri în materie de turism se vor depăși anul acesta?

Revolut, banca digitală cu peste 40 de milioane de clienți la nivel global, din care peste 3,5 milioane în România, a întrebat 15.000 de respondenți...
Ultima oră
Pe aceeași temă