14.8 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăSpecialCinci deţinuţi, acuzaţi de înşelăciuni prin telefon

Cinci deţinuţi, acuzaţi de înşelăciuni prin telefon

Cinci persoane încarcerate în Penitenciarul din Slobozia sunt cercetaţi pentru înşelăciuni prin telefon. Poliţiştii bucureşteni au făcut miercrui percheziţii domiciliare în judeţul Constanţa şi în penitenciar.

”Poliţiştii Capitalei au început documentarea activităţii infracţionale a suspecţilor în luna octombrie 2013, când au fost sesizaţi de către un bărbat din Bucureşti cu privire la faptul că ar fi fost apelat telefonic de un bărbat ce s-a recomandat ca fiind fiul său şi care i-a adus la cunoştinţă că a fost implicat într-un accident rutier în Oradea, soldat cu victime, iar pentru rezolvarea situaţiei trebuie să achite părinţilor persoanei vătămate, suma de 6.000 de lei”, se arată într-un comunicat al Poliţiei Capitalei.

În urma verificărilor efectuate în acest caz, oamenii legii au reuşit identificarea suspecţilor constatând, totodată, faptul că, patru dintre aceştia, sunt deţinuţi în Penitenciarul din Slobozia.

”Continuând cercetările privind activitatea infracţională a grupului, poliţiştii bucureşteni au constatat faptul că, în cursul lunii noiembrie 2013, suspecţii ar fi contactat telefonic alte patru părţi vătămate, iar sub diferite pretexte, le-au convins să depună prin transfer bancar diverse sume de bani sau să reîncarce cartele de telefonie mobilă.

Pentru a intra în posesia sumelor de bani solicitate, părţile vătămate erau îndemnate să depună banii pe numele unuia dintre suspecţi care se afla în stare de libertate, acesta fiind în legătură permanentă cu un alt suspect aflat în penitenciar.

Prin activitatea infracţională, suspecţii ar fi produs un prejudiciu în sarcina părţilor vătămate de peste 12.500 de lei.

Cercetările sunt continuate de judiciariştii Capitalei, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, cu patru dintre suspecţi arestaţi în altă cauză, iar un alt suspect în stare de reţinere, urmând a fi prezentat magistraţilor cu propunere de arestare preventivă”, se arată în informarea poliţiei.

Pentru a nu deveni victima unor astfel de infracţiuni, Poliţia Capitalei vă recomandă să adoptaţi o conduită preventivă şi să verificaţi autenticitatea celor ce vă sunt comunicate în acest gen de situaţii.

Astfel, în cazul în care sunteţi contactat de persoane ce se recomandă a fi cunoscuţi însă nu vă apelează de pe un număr ştiut de dumneavoastră, verificaţi veridicitatea informaţiilor prezentate prin apelarea acelei care s-a recomandat a fi.

Totodată, nu comunicaţi telefonic informaţii personale sau confidenţiale, precum codul numeric personal, seria şi numărul cărţii de identitate, conturi bancare sau numere ale cardurilor deţinute şi nici nu daţi curs invitaţiei de a plăti diferite sume de bani prin transferuri bancare sau de a cumpăra cartele preplătite.

Dacă vă regăsiţi într-o astfel de situaţie, apelaţi numărul unic de urgenţă 112 sau prezentaţi-vă la cea mai apropiată secţie de poliţie pentru comunicarea datelor şi a numărului de telefon care v-a apelat.

Cele mai citite

O nouă plângere la DNA pe numele lui Nicușor Dan

Mihai Enache, candidatul AUR la Primăria Capitalei, s-a prezentat, astăzi, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) pentru a depune o plângere penală pe numele lui...

Inițiativa pentru Democrație lansează un nou site de informații pentru Alegători și anunță Granturi pentru a crește puterea Votanților din Europa

Bruxelles — Inițiativa pentru Democrație (A4D), o organizație nonpartizană de frunte dedicată susținerii și protejării valorilor democratice la nivel global, este mândră să anunțe...
Ultima oră
Pe aceeași temă