0.2 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăEşec al lui Gruia Stoica şi în privinţa privatizării companiei feroviare din...

Eşec al lui Gruia Stoica şi în privinţa privatizării companiei feroviare din Croaţia?

Privatizarea operatorului feroviar de transport croat este pe muchie de cuţit. Grupul Grampet, deţinut de Gruia Stoica, fusese desemnat câştigător al licitaţiei, însă luni Ministerul croat al Transporturilor a declarat că negocierile au fost stopate.

Privatizarea operatorului feroviar croat de marfă HZ Cargo a intrat în faza incertitudinilor, a declaraţiilor contradictorii, menite să confere părţilor implicate, respectiv Ministerul Transporturilor din această ţară şi grupul român Grampet, deţinut de Gruia Stoica avantaje psihologice în procesul de negociere. Numai în ultimele două zile oficialii croaţi au făcut mai multe declaraţii contradictorii, conform cărora privatizarea fie a fost anulată, fie continuă.

Vânzarea planificată a 75% din acţiunile operatorului feroviar de marfă croat, HZ Cargo, a fost abandonată în urma eşecului negocierilor purtate cu Grupul Grampet, afirmă publicaţia Vijesti, bazându-se pe declaraţii făcute de ministerul croat de Finanţe. Negocierile cu Grampet au eşuat, a spus luni ministrul de Finanţe al acestei ţări. Negocierile nu ar fi eşuate ci doar oprite, a afirmat ministrul Transporturilor.

„Ştiu de aceste discuţii, au pornit de la afirmaţii ale Finanţelor din această ţară că HZ Cargo ar putea fi băgat în insolvenţă”, ne-a declarat Gruia Stoica.

Potrivit unui anunţ apărut ieri pe site-ul de internet la operatorului feroviar, negocierile vor continua totuşi. Nu mult timp însă, căci se aşteaptă ca, foarte repede, să se găsească soluţii la problemele asupra cărora cele două părţi nu se înţeleg.

„După cum s-a convenit în cadrul ultimei runde de discuţii la sfârşitul lunii decembrie a anului trecut, este de aşteptat să fie reluate discuţiile în această săptămână sau următoare (…) Este de aşteptat ca până la sfârşitul lunii ar putea avea un răspuns definitiv în legătură cu privatizarea Căilor Ferate Cargo”, spune conducerea HZ Cargo într-un comunicat cu nuanţe ultimative.

Gruia Stoica confirmă că luni a primit o invitaţie de continuare a discuţiilor.

Mărul discordiei

Există numeroase probleme care împiedică semnarea contractului final de privatizare. Oficialii croaţi aşteaptă banii de la patronul Grampet, însă acesta nu îi dă deoarece, susţine el, sunt numeroase aspecte neclare.

„Sunt mai multe chestiuni. Sunt sume ce au fost date, ce au fost considerate ajutor de stat şi care au fost date de ani şi ani de zile. Aici au nevoie de aprobarea Comisiei Europene ca să nu fie considerate astfel. Am impresia că este (nivelul acestor ajutoare- n.red.) vreo 260 de milioane de euro”, spune el.

În plus, presa croată menţionează şi alte puncte în care părţile nu se înţeleg. Pe parcursul negocierilor Grampet şi-a manifestat preocuparea faţă de aspecte cuprinzând drepturi de proprietate, dispute juridice curente, relaţiile financiare dintre HZ Cargo şi subsidiara acesteia de transporturi modale, AGIT. Deasemenea neclarităţile au privit şi datoriile în creştere ale HZ Cargo, anume cu 2,7 milioane euro în perioada septembrie decembrie 2013. Un punct de dispută a fost şi situaţia unor plăţi compensatorii cifrate la 30 milioane de euro, datorate unui număr de 1.500 de foşti angajaţi ai HZ Cargo.

Oferta câştigătoare depusă de Grampet a prevăzut preluarea unor garanţii bancare în valoare de 105 milioane euro, plata a 30 de milioane de euro pentru un pachet de 75% din acţiunile companiei, investiţii de 20 de milioane euro în modernizarea firmei de stat şi o plată de 10 milioane de euro pentru diferite active şi alte costuri. Termenul final de încheiere a privatizării, anume decembrie 2013, nu a fost respectat. Potrivit presei croate Grampet nu a fost în măsura să prezinte garanţiile bancare cerute.

Privatizarea a fost însă prelungită, dată fiind dorinţa puternică a guvernului croat de a scăpa de problema HZ Cargo. Conducerea companiei spune că sunt luate în considerare şi alte variante de lucru în ipoteza eşecului privatizării.

Cazul croat are similitudini cu privatizarea eşuată a CFR Marfă, proces în care tot Gruia Stoica a fost desemnat câştigător. În România argumentul oficial invocat de patronul Grampet a fost absenţa avizului necesar din partea Consiliului Concurenţei. In octombrie 2013, Ministerul Transporturilor a refuzat să prelungească termenul de plată a pachetului de acţiuni până în luna decembrie 2013. Prelungirea ar fi dat Consiliului Concurenţei răgazul necesar pentru a se pronunţa în privinţa tranzacţiei.

Doru Cireasa
Doru Cireasa
Doru Cireasa
Cele mai citite

Lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă li s-a ridicat controlul judiciar. Unde pot călători cei trei

Curtea de Apel București a acceptat scoaterea de sub control judiciar a lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă. Aceștia au dreptul să...

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a avut o întrevedere cu reprezentanți ai Airbus

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit joi, la sediul Ministerului Economiei, cu o delegaţie a companiei Airbus, subiectul principal al discuţiilor fiind axat...
Ultima oră
Pe aceeași temă