24.9 C
București
luni, 3 august 2026
AcasăSpecialDecizii privind emigranţii, la summitul de duminică

Decizii privind emigranţii, la summitul de duminică

Preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker a declarat, într-un interviu pentru presa germană, că vrea să obţină de la un grup de lideri UE, la summitul de duminică, un acord asupra unor măsuri pe termen scurt în gestionarea crizei migranţilor în Balcanii de Vest, relatează Reuters.

"Avem nevoie de mai multă cooperare şi de un acord mai strâns între ţările din regiune, pentru a stăpâni situaţia", a spus preşedintele CE.

Situaţia migranţilor s-a deteriorat după ce Ungaria şi-a sigilat frontierele cu Serbia şi Croaţia, lăsând mulţi imigranţi blocaţi în alte state copleşite de aflux.

Merkel, o adevărată forţă în reuniunea de duminică, urmează să pledeze pentru distribuirea migranţilor în cadrul UE direct din centrele de înregistrare iniţiale, potrivit săptămânalului Der Spiegel.

Juncker va prezenta un plan în 16 puncte

Presa germană scrie, de asemenea, că Juncker urmează să prezinte un plan în 16 puncte în cadrul negocierilor, plan ce include şi un angajament de a nu trimite migranţii dintr-o ţară în alta fără un acord prealabil, potrivit Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ).

Juncker a lăudat-o în interviu pe Merkel pentru că se concentrează asupra crizei refugiaţilor, pe care ea catalogat-o drept cea mai mare provocare la adresa Europei, mai mare decât criza datoriei Greciei.

"Apreciez foarte mult faptul că şefa Guvernului german nu a fost abătută de la cursul său de către sondajele de opinie. Pentru că această (criză) nu este despre popularitatea pe termen scurt, ci despre substanţă", a spus el.

Germania aşteaptă cel puţin 800.000 de migranţi anul acesta, reprezentând aproape 1% din populaţia ţării. Popularitatea lui Merkel a scăzut de când a deschis frontierele refugiaţilor sirieni, în urmă cu aproape două luni.

În podcastul ei săptămânal, Merkel a declarat că multe dintre persoanele care sosesc în Germania se vor confrunta cu dificultăţi. "Pentru mulţi dintre cei care vin la noi, lucrurile vor merge foarte bine. Dar va exista o parte care nu dispune de o educaţie bună, iar noi trebuie să ne asigurăm că ei îşi vor găsi repede un loc de muncă, în special tinerii", a spus ea.

Îngrijorările cresc în contextul în care sute de mii de migranţi sosesc în Europa, mulţi din zone de război din Orientul Mijlociu, care instalează tabere în ţări din Balcani, în condiţii tot mai aspre, în timp ce se apropie iarna.

Juncker i-a convocat pe liderii din regiune şi pe cancelarul Angela Merkel din Germania – ţara care primeşte mai mulţi refugiaţi decât orice alt stat UE – la discuţii, duminică.

"Ei vor discuta (despre) răspunsuri operative comune, necesare de urgenţă, la actualele nevoi umanitare şi vor decide măsuri pe termen scurt", a declarat Juncker pentru grupul german de presă Funke, din care face parte Hamburger Abendblatt.

 

Cele mai citite

DSU clarifică situația după accidentul din Grecia: România nu are elicoptere sau piloți implicați în misiunile aeriene

DSU și-a exprimat solidaritatea cu echipele implicate în intervențiile din GreciaDepartamentul pentru Situații de Urgență (DSU) a transmis duminică că Inspectoratul General de...

MAE: Niciun român nu a fost implicat în accidentul aviatic din Grecia. Autoritățile verifică în continuare situația victimelor

Modulul de pompieri români trimis în cadrul Mecanismului European de Protecție Civilă acționează exclusiv la sol, în altă regiune decât cea în care s-a...

Companiile apropiate de Viktor Orban își schimbă strategia după instalarea noului guvern din Ungaria

Analiștii avertizează că firmele care au depins de contractele publice ar putea avea dificultăți, iar unele riscă să dispară în noul context politic.Marile companii...
Ultima oră
Pe aceeași temă