Înalta Curte de Casaลฃie ลi Justiลฃie trebuie sฤ stabileascฤ, vineri, dacฤ restituie la Direcลฃia Naลฃionalฤ Anticorupลฃie, pentru refacerea rechizitoriului, dosarul „Fraudฤ la Referendum”. O decizie de restituire a dosarului ar însemna cฤ Liviu Dragnea rฤsuflฤ uลurat în 2014, nemaifiind pasibil de o eventualฤ condamnare în acest an.
Doi inculpaลฃi, membri PC ลi PNL, au recunoscut cฤ au falsificat semnฤturi ลi au introdus în urne mai multe buletine de vot la referendumul din vara lui 2012. Cei doi vor beneficia de pedepse mai mici. Vicepremierul Liviu Dragnea a susลฃinut în faลฃa magistraลฃilor cฤ este nevinovat.
„Nu îi cunosc pe cei doi membri care ลi-au recunoscut vinovฤลฃia. S-or fi sfฤtuit cu avocaลฃii. Habar nu am. Nu existฤ nicio legฤturฤ între mine ลi ceilalลฃi inculpaลฃi”, a declarat Liviu Dragnea.
„Nu am vฤzut nici în rechizitoriu, nici în actul de urmฤrire penalฤ niลte fapte concludente, dar ancheta merge înainte. Voi spune ce am de spus în faลฃa instanลฃei, nu comentez în presฤ”, a adฤugat vicepremierul.
Dosarul „Fraudฤ la referendum”, în care sunt acuzaลฃi Liviu Dragnea ลi alte 74 de persoane, rฤmâne la ICCJ, dupฤ ce judecฤtorii au respins atât cererea ca unii dintre inculpaลฃi sฤ fie judecaลฃi de alte instanลฃe, cât ลi solicitarea ca dosarul sฤ fie retrimis la DNA, pentru refacerea urmฤririi penale.Judecฤtorii Înaltei Curลฃi de Casaลฃie ลi Justiลฃie au anunลฃat, vineri, deciziile în cazul unor cereri fฤcute la termenul din 6 decembrie 2013, în dosarul „Fraudฤ la referendum”.
Instanลฃa s-a pronunลฃat pe o cerere fฤcutฤ la termenul anterior de avocatul lui Liviu Dragnea, prin care solicita retrimiterea dosarului la DNA pentru refacerea urmฤririi penale, întrucât procurorii nu i-au permis vicepremierului sฤ studieze integral materialul de urmฤrire penalฤ, astfel cฤ nu a putut sฤ ia la cunoลtinลฃฤ toate probele ลi sฤ facฤ cereri în apฤrare.
Judecฤtorii ลi-au motivat pe scurt decizia ลi au arฤtat cฤ nu pot sฤ analizeze probe ลi alte chestiuni ce ลฃin de fondul dosarului la acest moment, pentru cฤ nu se aflฤ în etapa proceduralฤ. Potrivit instanลฃei, chestiuni referitoare la modul de lucru al procurorului nu se rezolvฤ în cadrul unui proces penal, ci prin sesizฤri ulterioare, la alte organe competente.
În acest context, instanลฃa a respins cererea formulatฤ de avocatul lui Liviu Dragnea.
Judecฤtorii au respins ลi cererea formulatฤ la termenul anterior de avocaลฃii mai multor inculpaลฃi din dosar, privind disjungerea ลi declinarea cauzei nou formate la instanลฃe inferioare, pe motiv cฤ acuzaลฃiile aduse lor nu au nicio legฤturฤ cu cele ale vicepremierului Liviu Dragnea.
Instanลฃa a arฤtat în motivarea respingerii acestei cereri cฤ linia anchetei procurorilor DNA, aลa cum reiese din rechizitoriu, a fost legatฤ de faptul cฤ ar fi existat un scop comun al comiterii faptelor de cฤtre toลฃi inculpaลฃii, aspect care este dovedit prin probele de la dosar, care nu au putut fi analizate în profunzime pânฤ la acest moment procesual.
La ultimul termen, în decembrie 2013, al dosarului în care este judecat Dragnea avocatul sฤu, Marian Nazat, a cerut instanลฃei restituirea dosarului la Direcลฃia Naลฃionalฤ Anticorupลฃie, pentru refacerea urmฤririi penale, pe motiv cฤ anchetatorii nu i-au permis sฤ studieze tot materialul de urmฤrire penalฤ ลi pentru cฤ din dosar nu ar rezulta clar faptele pentru care este judecat.
În acest dosar, Liviu Dragnea, secretar general al PSD la data faptelor, în prezent deputat ลi vicepremier, este judecat, alฤturi de alte persoane, pentru folosirea influenลฃei sau autoritฤลฃii de cฤtre o persoanฤ care deลฃine o funcลฃie de conducere într-un partid, în scopul obลฃinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.
Procurorii scriau, în actul de sesizare a instanลฃei, cฤ Liviu Dragnea, „cu ocazia organizฤrii ลi desfฤลurฤrii referendumului din 29 iulie 2012, a uzat de influenลฃa ลi autoritatea sa în partid în scopul obลฃinerii unor foloase nepatrimoniale de naturฤ electoralฤ, necuvenite, pentru alianลฃa politicฤ din care fฤcea parte partidul reprezentat de inculpat, ลi anume îndeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obลฃinute în alte condiลฃii decât cele legale”.
Anchetatorii susลฃineau cฤ Dragnea a fost sprijinit în fraudarea referendumului de 74 de preลedinลฃi ลi membri ai unor secลฃii de votare din localitฤลฃi din judeลฃele Teleorman, Vrancea, Gorj ลi Olt. Aceลtia au fost trimiลi în judecatฤ pentru falsificare documentelor de la birourile electorale ลi introducerea în urnฤ a unui numฤr suplimentar de buletine de vot faลฃฤ de cele votate de alegฤtori, infracลฃiuni comise sub forma autoratului, complicitฤลฃii sau a instigฤrii.