Anul 2014, presărat cu 3 rânduri de alegeri (europarlamentare, prezidenţiale şi cele pentru şefia BNR) începe în forţă, cu bani eliberaţi băncilor din rezerva BNR şi dobânda de politică monetară redusă. Semn că pomenile electorale pot avea şi o componentă monetară.
Dincolo de scăderea ratelor pentru debitorii în lei (odată cu scăderea Robor), efectele deciziei BNR se vor resimţi în comportamentul băncilor faţă de clienţi: chiar dacă e mai greu de crezut că vom asista la o reluare în forţă a creditării pentru persoane fizice şi IMM-uri în condiţiile în care băncile sunt foarte preocupate să restituie liniile de finanţare de la băncile-mamă, cel puţin sunt şanse mari să se slăbească şurubul ce apăsa datornicii de bună credinţă. În plus, RMO-urile la lei proaspăt reduse-aproximativ 4 miliarde lei se întorc la bănci-pot alimenta, cel puţin parţial, foamea de bani a statului în anul electoral ce urmează.
În ceea ce priveşte evoluţia euro, Guvernatorul pariază în mod corect pe stabilitatea cursului. Anii electorali au fost mai mereu calmi în ansamblu din această perspectivă iar lunile următoare vor demonstra probabil acest lucru chiar dacă diferenţialul de dobândă leu-euro a scăzut şi altă infuzie de lei a lovit piaţa. Euro se va cuminţi treptat faţă de leu până în vară (faţă de dolar lucrurile sunt mai complicate, nu depinde de BNR paritatea)-vara este perioada în care firmele străine repatriază dividendele-şi am putea avea atunci o valoare apropiată de cea la care euro începea anul, cel puţin dacă nu asistăm la o nouă perioadă de turbulenţe ample în pieţele externe.
Care sunt argumentele deciziei BNR, în condiţiile în care însuşi Guvernatorul recunoştea că lichiditatea musteşte în piaţă după ce banca centrală a decis să ofere băncilor lei fără număr la licitaţiile Repo iar şeful supravegherii tot din BNR afirma că băncile apelează chiar şi la depozite clienţilor pentru a-şi returna datoriile către băncile-mamă? “Impulsionarea creditării”!. Şi asta în condiţiile în care neperformantele au sărit de 21%…N-ar fi fost mai simplu să se opereze doar o reducere a dobânzii de politică monetară în loc să se umble şi la RMO-uri dacă nu lichiditatea era problema în piaţă?
Ne explicăm acum de ce a fost nevoie ca rezerva valutară a BNR să crească într-un an cu vârf de rambursări în contul datoriei către FMI. După cum am mai arătat în România liberă, banii care au plecat din conturile BNR au fost compensaţi de împrumuturile în euro şi dolari (la dobânzi de peste 6% în ultimul caz) contractate de Ministerul Finanţelor din pieţele externe astfel încât, în final, în loc să scadă cu mai bine de 3 miliarde euro în 2013, rezerva BNR a urcat cu 1,3 miliarde euro. Miercuri BNR a decis să elibereze băncilor 1,38 miliarde euro, o sumă foarte apropiată de surplusul obţinut anul trecut prin îndatorarea grijulie a statului. Cum dobânzile la noile împrumuturi urmează să fie achitate din taxele şi impozitele noastre, putem spune că Guvernul a apelat ocolit la sprijinul contribuabililor pentru susţinerea campaniei electorale din acest an, BNR jucând doar un modest rol de “intermediar”. Vă imaginaţi o măsură similară celei luate de BNR miercuri dacă din rezerva BNR ar fi urmat să iasă peste 8 miliarde de euro în 2013 şi 2014?
Calculam în România Liberă că vom plăti suplimentar cam 180 milioane euro pe an doar în urma deciziei de a se rostogoli împrumutul de la FMI/CE prin alte împrumuturi luate de Guvern şi parcate tot la BNR. Asta însă doar pentru 2013. Dacă se procedează similar şi în 2014, vom plăti cam dublu. E ca şi cum s-ar arunca pe geam în fiecare an o felie de 10% din Romgaz sau o companie ca Transelectrica. Avem atât de multe ca să ne permitem luxul asta? România nu e Japonia să plătească dobânzi de 1% la bonduri, dacă plătim 4-4,5% e ca şi cum am avea o datorie apropiată de cea a Japonei (200% din PIB) din perspectiva serviciului acesteia. Este singurul argument forte în favoarea adoptării euro mai repede: poate că vom utiliza după acest moment rezerva BNR pentru plata datoriei publice (sau cat mai rămâne din aceasta după ce se eliberează aproape toţi banii băncilor de la banca centrală-probabil ceva peste 20 miliarde euro). Sigur, dispare un instrument de influenţare a economiei prin devalorizarea monedei (nu se mai pot controla dobânzile şi forţa deprecierea monedei) dar neajunsul este întrucâtva compensat dacă datoria publică s-ar reduce la jumătate.
Două vorbe despre eternul domn Isărescu din fruntea BNR, probabil la al cincilea mandat începând din octombrie ajutat şi de efectul ultimelor măsuri “ambiţioase” ale BNR. Mai în glumă, mai în serios, am ajuns să cred că România nu trece repede la euro pentru a nu rupe coincidenţa frumoasă între zodia Guvernatorului (întâmplător, leu) şi moneda pe care o păstoreşte. Nimeni nu pare să pună în discuţie meritele domnului Isărescu deşi dacă stai să calculezi inflaţia din 1991 şi până azi te pierzi în zerouri iar dacă vorbim de stabilitatea cursului, deprecierea de aproape 50% din anul de graţie 2007 ar trebui să deranjeze puţin în condiţiile în care, “ce-a fost mai greu, din perspectiva crizei financiare, a trecut”. Ca să nu mai detaliem şi deciziile de impulsionare a creditului pe varful bulei imobiliare din 2007. Or, dacă la stabilitatea preţurilor , stabilitatea cursului şi măsuri anti-ciclice domnul Isărescu iese prost, care îi sunt meritele în afara unei bonomii care contrastează cu şmecheria şi prostul gust afişate de politicieni şi “bancarezei” pe care nimeni n-o înţelege, deci nu poate fi contrazis de omul de pe stradă? Există contraexemple relevante prin jur (Bulgaria, Polonia, Ungaria, Cehia) din care să înţelegem unde ar fi fost România fără providenţialul domn Isărescu în fruntea băncii centrale?