Securitatea globală – un mediu liniştit, fără conflicte – este un bun public. Cu alte cuvinte, toţi cetăţenii lumii şi toate ţările beneficiază de pe urma ei, indiferent de felul în care contribuie la menţinerea ei. Având în vedere acest lucru, e de aşteptat ca profitorii – cei care se bucură de beneficiile unui bun fără să investească în asi-gurarea lui – să se înmulţească. Dar, când vine vorba de securitatea globală, lumea nu-şi permite o Europă profitoare.
Pentru siguranţă, având în vedere trecutul violent al Europei, cea mai mare contribuţie a Uniunii Europene la securitatea internaţională a fost că a reuşit să asigure stabilitatea în propria ei regiune. Astăzi, la aproape un secol de la izbucnirea Primului Război Mondial, pacea şi stabilitatea sunt bine înrădăcinate în Europa.
Totuşi, alte regiuni sunt instabile. De exemplu, în Orientul Mijlociu şi Asia de Sud-Est, adevăraţi saci cu pulbere, lipsesc structurile regionale de securitate, pe care Europa şi le-a creat.
Europa nu poate ignora Orientul Mijlociu, din cauza proximităţii geografice, şi nici greutatea economică a Asiei de Sud-Est.
Uniunea Europeană este cea mai mare economie a lumii, cu un PIB mai mare de 15,5 trilioane de euro (21,3 trilioane de dolari) şi puterea ei comercială reprezintă 20% din comerţul global. În mod cert, Uniunea Europeană ar trebui să-şi dorească sporirea contribuţiei la securitatea globală, pe lângă menţinerea păcii în rândul statelor membre. Pentru Europa, nu este momentul să se culce pe lauri, mai cu seamă cu Statele Unite încercând să iasă din două războaie şi confruntându-se cu îndemnuri izolaţioniste.
Să ne referim la întâlnirea Consiliului European: pe 19 şi 20 decembrie, şefii de state şi de guverne din cele 28 de state membre s-au întâlnit să discute despre Politicile Comune de Securitate şi Apărare. În timpul discuţiilor, a fost nevoie să se menţină o viziune ambiţioasă, pentru a elabora o strategie de securitate europeană. Din păcate, în guvernele naţionale şi instituţiile UE, conducerea a fost nevoită să constate lipsa acestei viziuni.
Summitul s-a confruntat cu obstacole. Pentru început, consecinţele imediate ale crizei economice, politice şi instituţionale continuă să influenţeze agenda europeană. Realizarea unei viziuni pe termen lung este mai dificilă ca niciodată, cu atât de multe termene strânse care s-ar putea materializa simultan – revitalizarea creşterii economice, câştigarea alegerilor şi obţinerea reangajării unui public lipsit de încredere, pe fondul sporirii populismului.
În acest mediu, cele două scopuri – sporirea apărării şi securitatea integrată – ar părea să fie aşezate mai jos pe lista priorităţilor.Dar realitatea este tocmai inversă: o dezvoltare suplimentară a politicilor de securitate şi apărare este esenţială pentru ca stilul de viaţă european să supravieţuiască.
Consiliul din această lună pune bazele politicilor de securitate şi apărare, prin abordarea a trei mari domenii: eficienţă operaţională, capabilităţile de apărare şi starea industriei europene de apărare. Dacă vrem ca apărarea şi securitatea politică să fie puternice, globale şi eficiente, este imperativ să profităm de specializările statelor membre şi să comasăm tehnologiile şi resursele lor.
Pe măsură ce bugetele naţionale se micşorează sub efectul austerităţii, UE ar trebui să revizuiască cheltuielile statelor membre în domeniul securităţii. Este inutil ca fiecare guvern naţional să investească identic resurse limitate. Trebuie să profităm de acest moment: reducerea costurilor ar putea fi transformată într-o şansă la coordonarea şi integrarea industriei europene de apărare; şi astfel, să maximizăm resursele.
Obiectivul trebuie să fie creşterea securităţii integrate – în sensul cel mai larg –, propulsând Europa în topul securităţii globale. Pe măsură ce statele membre vor merge pe acest drum, alimentate de inovaţiile tehnologice şi operaţionale, vor găsi căi de a elimina costurile inutile şi pentru a optimiza consumul de resurse.
Industria de apărare nu va fi capabilă să facă progrese fără o piaţă funcţională – deschisă, transparentă şi cu oportunităţi egale pentru toţi distribuitorii europeni. Progresele în industria de apărare vor duce la externalizări semnificative în cercetare şi dezvoltare, care sunt fundamentale pentru creştere, inovaţie şi competitivitate.
O componentă critică în coordonarea şi buna funcţionare a politicilor de securitate şi apărare ale Europei este reprezentată de Agenda Europeană de Apărare. La summitul următor, liderii ar trebui să reitereze importanţa Agendei, al cărei buget a rămas îngheţat la insistenţa anumitor state membre.
Ar fi iresponsabil să tratăm întâlnirea Consiliului din decembrie ca pe orice alt summit. Europa şi o lume în continuă instabilitate au nevoie de un cadru de lucru stabil pentru securitatea globală. Dezvoltarea unor politici de securitate şi apărare – în sine o piatră de temelie a integrării europene – este fundamentală pentru un astfel de sistem.
