Grecia a preluat de la 1 ianuarie preşedinţia Uniunii Europene pentru şase luni şi a debutat în forţă cu un nou scandal de corupţie legat de achiziţiile de armament, care implică companii importante din Germania şi Franţa şi care ar putea conduce la noi tensiuni cu Germania, principala furnizoare a ajutorului acordat Greciei pentru ieşirea din criză.
Pe 30 decembrie un atacator necunoscut a deschis focul cu un kalaşnikov asupra reşedinţei ambasadorului german la Atena. Deşi Germania furnizează cea mai mare parte a celor 240 de miliarde euro cât reprezintă, până acum, bailout-ul acordat republicii elene pentru a evita intrarea în faliment, grecii urăsc Germania, pe care o văd ca principala profitoare de criza greacă. Şi nicăieri nu este această ură mai concentrată decât în scandalurile care înconjoară achiziţiile de armament, în care mai mult firme germane importante sunt acuzate că au plătit mită unor oficiali eleni pentru a face achiziţii nenecesare la preţuri supraevaluate.
Nebunia militară a Greciei
Pentru a înţelege mai bine dimensiunile scandalului, câteva cifre. La o populaţie de 11 milioane de locuitori, Grecia are o armată regulată de aproape 180.000 de militari, nu mai puţin de 279 de avioane de luptă. Dintre acestea 157 sunt avioane F-16, 24 dintre ele fiind cumpărate în ultimii ani la un preţ de 1,5 miliarde de dolari. Grecia are aproape 1.300 de tancuri (majoritatea germane, de tip Leopard), aproape dublu faţă de Marea Britanie şi plănuieşte să cumpere nu mai puţin de şase fregate din Franţa. Grecia este, de asemenea, a cincea ţară din lume în materie de achiziţii de armament convenţional. În ultimii 30 de ani, Grecia a avut cel mai mare procent din PIB din Europa alocat cheltuielilor militare (7-8%), situaţie care se menţine chiar şi acum, în plină austeritate, la 4% din PIB în condiţiile în care media europeană este de 2,2%.
În 2009, în plină criză, Grecia a cheltuit pentru armată 10,6 miliarde de dolari, iar în 2011 când intrase deja în criză, tot a mai găsit 7,5 miliarde de dolari pentru armată. Economiştii greci au calculat că dacă Grecia s-ar fi menţinut în media de 2,2%, atunci datoria ţării ar fi fost acoperită integral. Nu este aşadar de mirare că furia grecilor s-a abătut asupra acestor cheltuieli în vreme ce măsurile de austeritate care au însoţit pachetul de salvare au venit cu concedieri, reduceri de salarii şi pensii sau reducerea cheltuielilor de sănătate.
Multă vreme politicienii eleni au justificat aceste cheltuieli uriaşe prin nevoia de a contracara pericolul reprezentat de Turcia şi au cerut în repetate rânduri Uniunii Europene să îi garanteze frontierele cu Turcia, o pretenţie pe care UE nici nu o poate satisface şi nici nu are de ce, de vreme ce ambele ţări sunt aliate în NATO. Dar multă vreme această justificare patriotică a prins la public. Totul s-a schimbat o dată cu criza, când grecii au început să înţeleagă că în spatele acestui program masiv de înarmare se ascunde un adevăr mai prozaic şi mult mai murdar: Corupţia.
Mafia achiziţiilor militare
În luna octombrie, fostul ministru al Apărării, Akis Tsohatsopoulos, a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru corupţie şi spălare de bani. Au fost de asemenea condamnate soţia şi fiica lui împreună cu alţi 14 complici. Tsohatsopoulos a fost găsit vinovat pentru că a primit mită 8 milioane de euro din partea unor intermediari ai industriei de armament, bani pe care i-a spălat prin diverse off-shore-uri înainte de a-i folosi pentru achiziţionarea unor proprietăţi de lux la Atena.
Recent, Antonis Kantas, fost adjunct pentru înzestrare în ministerul Apărării în perioada 1997-2002 (în mandatul Tsohatsopoulos) a recunoscut în faţa unui tribunal că a primit 16 milioane de dolari mită pentru a facilita contracte de achiziţii de armament de la companii străine din Germania, Franţa, Rusia, Brazilia şi Suedia. Declaraţiile sale au condus la arestarea a doi foşti intermediari, care au apărut vineri în faţa tribunalului. Unul dintre ei, Panagiotis Efstathiou, a recunoscut că i-a oferit mită lui Kantas, precum şi unui număr de şapte ofiţeri de rang înalt din armata elenă, printre care şi şefi de stat major. Cu alte cuvinte, Grecia a cheltuit miliarde de euro de la buget pentru armament de care nu avea nevoie, doar pentru a îmbogăţi un grup de politicieni şi militari corupţi. Vineri, ministrul Apărării, Dimitris Avramopoulos, a promis reformarea şi transparentizarea achiziţiilor publice în domeniul armamentului, dar este deja prea puţin, prea târziu.
Ce rol joacă Germania?
Peste un sfert din totalul achiziţiilor de armament din Grecia provin din Germania, în vreme ce Grecia reprezintă 15% din piaţa de armament a Germaniei, o cifră uriaşă. În martie 2010, în plină austeritate, a fost anunţat un acord de achiziţionare a şase submarine germane în cadrul unei tranzacţii complicate care dura de 10 ani, adică de pe vremea ministeriatului lui Tsohatsopoulos. Când a ieşit la iveală că submarinele au defecte de proiectare, că nu funcţionează, că până acum Grecia nu a primit decât un singur submarin şi că la cele patru submarine convenite iniţial s-au mai adăugat două, atunci a fost declanşată investigaţia procurorilor.
Şi exact pentru această tranzacţie legată de submarine a fost condamnat fostul ministru al Apărării la 20 de ani închisoare. Firma germană care l-a mituit pe Tsohatsopoulos se numeşte Ferrostaal. Parchetul din Munchen a declanşat o anchetă, mai mulţi oficiali de rang înalt, printre care directorul executiv au demisionat şi, un an mai târziu, în 2011, Ferrostaal a prezentat public scuze pentru rolul pe care l-a jucat în această afacere şi a plătit o amendă de 140 de milioane euro.
Acum, Efstathiou a recunoscut în faţa instanţei că l-a mituit pe Kantas în numele unei alte companii germane de armament, Atlas, iar potrivit lui Kantas, celălalt intermediar arestat, Dimitris Papachristos, reprezenta, la vremea la care au fost făcute plăţile, un alt gigant german al industriei de apărare, Kraus-Maffei Wegmann. Ambele companii s-au mulţumit să declare că vor declanşa „anchete interne” pentru a clarifica circumstanţele acestor tranzacţii, dar aceste anchete interne sunt departe de a fi suficiente.
Dezvăluirile din scandalul achiziţiilor de armament şi implicarea companiilor germane în aceste scheme de corupţie nu fac decât să amplifice şi mai mult sentimentele anti-germane ale grecilor, care acuză Germania că a profitat de corupţia clasei politice şi militare. Atunci când a fost întrebată în urmă cu câţiva ani de un sindicalist grec despre aceste contracte, Angela Merkel a răspuns: „Cine va pus să acordaţi asemenea procent din PIB înarmării?”. Acest reproş este în mare măsură adevărat, dar la fel de adevărat e că Germania şi europenii au închis ochii la practicile scandaloase ale guvernului elen şi acum trebuie să plătească preţul.
