24.7 C
București
joi, 13 august 2026
AcasăSpecialCoreea de Sud anunță un summit cu Japonia

Coreea de Sud anunță un summit cu Japonia

Președinta sud-coreeană Park Geun-hye se va întâlni, luni, cu premierul japonez Shinzo Abe, cu ocazia unui summit extrem de așteptat între cei doi aliați ai SUA, ale căror relații sunt umbrite de dispute istorice și teritoriale, arată Agerpres.

Președinția sud-coreeană a anunțat, miercuri, într-un comunicat, că cei doi lideri se vor întâlni pentru prima dată față în față luni la Seul „pentru un schimb de idei privind chestiunile care îi preocupă reciproc”.

Printre subiecte se va număra și chestiunea, extremă de sensibilă în Coreea de Sud, a așa-numitelor ‘femei de confort’, zeci de mii de asiatice înrolate cu forța în bordeluri ale armatei imperiale nipone în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

O purtătoare de cuvânt a Casei Albastre, sediul președinției sud-coreene, a precizat că acest summit va avea loc în marja unei întâlniri trilaterale cu premierul chinez Li Keqiang.

De la venirea sa la putere în februarie 2013, președinta sud-coreeană a refuzat ideea unui summit bilateral atât timp cât Japonia nu își cere scuze în privința chestiunii ‘femeilor de confort’. O poziție intransigentă extrem de populară în țara sa.

Cei doi vecini au poziții diferite și în privința unor insule izolate din Marea Japoniei: Insulele Dokdo, după denumirea coreeană, sau Insulele Takeshima, după denumirea japoneză. Situate la mijlocul distanței dintre cele două țări, aceste insule sunt controlate de Coreea de Sud, dar revendicate de Japonia.

Însă, potrivit a numeroși experți, neînțelegerile dintre Japonia și Coreea de Sud contrariază Casa Albă, care ar prefera să vadă că cei doi aliați militari ai săi se concentrează împreună asupra răspunsului ce ar trebui adus ambițiilor chineze în regiune.

Un șef de stat sud-coreean nu a mai avut o întâlnire față în față cu un premier japonez din decembrie 2011.

Coreea de Sud a anunțat luni că a propus Japoniei un summit bilateral. Japonia a indicat marți că nu a fost încă decis nimic.

Agenția Reuters notează la rândul său că președinta sud-coreeană Park Geun-hye se află în fața unui act de echilibristică între dezvoltarea rapidă a legăturilor țării sale cu China și presiunea americană de îmbunătățire a relațiilor cu Japonia.

Cele mai citite

Industria României continuă să piardă teren: producția a scăzut cu 3,3% în prima jumătate a anului

După ajustarea în funcție de sezonalitate și zile lucrătoare, reculul anual ajunge la 5,2%Industria românească a încheiat primul semestru din 2026 pe minus, cu...

Airbus se desprinde de Boeing la comenzi în 2026. Avantaj de peste 600 de aeronave

Airbus conduce detașat competiția comercială cu Boeing după primele șapte luni din 2026. Constructorul european a ajuns la 1.090 de comenzi după ajustarea pentru...

Isărescu: Menținerea ratingului României în categoria investment grade este „o decizie corectă”

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, consideră corectă decizia agențiilor internaționale de rating de a păstra România în categoria recomandată pentru investiții, în ciuda dezechilibrelor fiscale...
Ultima oră
Pe aceeași temă