Cei 50 de ani scurşi de la asasinarea lui John F. Kennedy oferă un bun prilej pentru analizarea punctelor critice în evoluţia conştiinţei americanilor. Mai cu seamă că, deşi Kennedy a intrat în istoria americanilor ca erou, femeile şi-au pierdut admiraţia faţă de el. De ce?
Din anumite puncte de vedere, moştenirea lui Kennedy pentru femei a fost la fel de progresistă precum ideile sale despre discriminarea rasială şi sărăcie. O mişcare cu adevărat vizionară a fost numirea lui Eleanor Roosevelt, feministă recunoscută, la cârma primei Comisii prezidenţiale privind statutul femeilor (PCSW). Comisia, alcătuită, în egală măsură, din politicieni femei şi bărbaţi, s-a implicat în mod real în evaluarea obstacolelor cu care femeile s-au confruntat pe piaţa muncii – ce protecţie legală ar fi trebuit să primească şi ce s-ar putea face pentru a pune capăt discriminării de gen – un concept care, la vremea respectivă, nici nu intrase în vocabularul oamenilor.
Când Kennedy a creat comisia, femeile din America puteau fi excluse din jurii, nu aveau acces la contraceptive şi avort şi nici măcar nu puteau contracta un împrumut în numele lor. În acelaşi an în care Kennedy a fost asasinat, Betty Friedan publica “The Feminine Mystique”, iscând o întreagă dezbatere a “problemei fără nume” – nemulţumirea femeilor faţă de rolurile lor limitate. Raportul comisiei, lansat cu o lună înainte de asasinarea lui Kennedy, ar fi putut schimba lucrurile, dacă ar fi fost păstrat.
În ciuda ideilor progresiste, reevaluarea anilor ’60 nu i-a lăsat lui Kennedy reputaţia neafectată. Reputaţia lui Kennedy de erou şarmant şi simbol al luptei împotriva nedreptăţilor a fost grav afectată de poveşti şi mărturii ale femeilor care au trecut prin dormitorul de la Casa Albă (sau prin camerele de hotel unde se caza preşedintele când călătorea).
Poveştile câtorva femei – inclusiv cea a lui Mimi Alford, o stagiară de 19 ani de la Biroul de Presă al Casei Albe, cu care preşedintele a avut o relaţie de 18 luni – au estompat, dacă nu chiar au întunecat, aura lui Kennedy. La fel ca şi legăturile lui cu Marilyn Monroe şi Marlene Dietrich. Alte femei, precum autoproclamata amantă Judith Campbell, au susţinut chiar că au întreţinut relaţii sexuale şi cu mafioţi ai vremii.
Atitudinile care confereau bărbaţilor dreptul la astfel de comportamente au început să se schimbe de atunci – un alt proces din cultura americană influenţat în mare măsură de televiziune. Seriale precum “The Good Wife” prezintă suferinţa şi durerea soţiilor de politicieni, de la care societatea se aşteaptă să păstreze o conduită demnă în faţa unui comportament dual al soţilor lor. În mod similar, “Mad Men”, cu publicitarii care devorează femeile ca pe băuturile de la prânz, arată privilegiile distructive şi lipsite de substanţă de care se bucurau bărbaţii anilor 1960.
Această reevaluare a privilegiilor sexuale ale bărbaţilor şi a iresponsabilităţii anilor ’60 a influenţat şi alte zone – impunând transformarea imaginii lui Kennedy din cuceritorul şarmant în prădătorul periculos şi compulsiv.
Biografia autorizată a scriitorului Norman Mailer – personaj faimos pentru că ar fi spus, când feminismul a început să ia avânt, că “toate femeile ar trebui închise în cuşti” şi care a fost zugrăvit în presă ca un crai fără speranţă (s-a căsătorit de şase ori) – cere o reevaluare critică serioasă.
Grăitoare în acest sens este schimbarea de percepţie a oamenilor: în timp ce prestigiul lui Kennedy se diminua în ochii femeilor, soţia lui se bucura de tot mai multă stimă. Cariera ei de zece ani ca editor de carte – imaginea unei femei moderne, muncitoare, chiar feministe – a determinat înlocuirea imaginii ei de prezentatoare-păpuşă filmată de camerele de luat vederi în faţa Casei Albe sau a celei de văduvă şocată, ascunsă în spatele unui văl negru. Conversaţiile ei cu istoricul Arthur Schlesinger, înregistrate în martie 1964 şi publicate în 2011, n-au făcut decât să-i confirme reputaţia câştigată în timpul vieţii.
Ascensiunea lui Jacqueline Kennedy şi decăderea lui JFK – cel puţin când vorbim despre viaţa lui privată şi despre felul în care s-a folosit de magnetismul lui – reflectă evoluţia socială a Americii. Evoluţia percepţiilor americanilor faţă de idoli precum soţii Kennedy arată schimbarea – în bine, aş spune eu – a propriilor nevoi, dorinţe şi valori ale americanilor faţă de femei şi relaţia dintre sexe. Faptul că JFK a creat acea comisie sugerează că a anticipat schimbările, deşi a rămas un om al vremurilor lui.
Naomi Wolf este activist politic şi critic social. Cea mai recentă lucrare a sa se intitulează „Vagina: A new biography“.
Copyright:
Project Syndicate, 2013.
www.project-syndicate.org
