21.4 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăCare sunt efectele amânării accizei de 7 cenţi

Care sunt efectele amânării accizei de 7 cenţi

Guvernul a decis ieri să amâne introducerea unei accize de 7 eurocenţi la litrul de carburant cu trei luni şi în cazul benzinei, după ce luase o decizie similară la motorină.

Introducerea accizei de 7 eurocenţi la carburanţi va fi amânată cu trei luni, până la 31 martie 2014, a declarat ieri premierul Victor Ponta la începutul şedinţei de Guvern. În cazul motorinei, amânarea a fost anunţată acum o săptămână, după ce patronatele din transporturile rutiere au scos camioanele în stradă blocând mai multe drumuri naţionale.

Imediat după declaraţiile premierului, preşedintele Traian Băsescu a anunţat că promulgă legea bugetului de stat deoarece ”taxa barbară” nu mai este introdusă de la 1 ianuarie. Posibila introducere a taxei la 1 aprilie (cu începere din trimestrul II) va fi ”o păcăleală”, a spus el.

Oricum, vestea este doar pe jumătate bună. Rămâne în vigoare noul sistem de calcul al accizei la carburanţi care introduce un sistem de indexare a accizei cu inflaţia şi al cărui efect va fi creşterea preţurilor la combustibili. Dacă în 2013 acciza la carburanţi s-a calculat pe baza unui curs de schimb euro-leu valabil în prima zi lucrătoare a lunii octombrie 2012, în 2014 se va lua în calcul un curs din 2012 indexat cu rata inflaţiei din 2013.

Care a gaura la buget?

Amânarea măsurii va duce la o micşorare a veniturilor bugetului de stat cu 500 de milioane de lei, spune Ionuţ Dumitru, preşedinte al Consiliului Fiscal. Aceasta deoarece Guvernul a luat în calcul cei 7 eurocenţi în plus la realizarea bugetului pe acest an. Potrivit economistului, nu se ştie de unde va face rost Guvernul de cei 500 de milioane de lei şi dacă acesta va opta fie pentru o reducere a cheltuielilor fie pentru creşterea veniturilor, prin metode încă neclare. Potrivit preşedintelui Traian Băsescu, pierderea de venituri pe primul trimestru va fi de 600 de milioane lei, bani ce pot fi obţinuţi în alte feluri.

Soluţii antiscumpire pentru restul anului 2014

Pentru restul anului 2014, Guvernul mizează pe o menţinere a preţurilor la carburanţi în urma unor facilităţi acordate companiilor petroliere. Potrivit unei propuneri de hotărâre elaborată de către Departamentul de Energie şi aflată pe ordinea de ieri a şedinţei de Guvern, companiilor le vor fi reduse pragurile obligatorii la conţinutul de biocarburanţi şi la gazele de seră.

Astfel, dacă conform actelor normative existente, benzina trebuie să conţină minim 6% biocarburanţi, cu începere din data de 1 ianuarie 2013, de la începutul anului viitor ponderea acestora va scădea la 4,5%. In cazul motorinei, conţinutul obligatoriu de 7% prevăzut pentru 1 ianuarie 2015 a fost redus la 6,5%, prag ce va trebui atins un an mai târziu, adică la 1 ianuarie 2016.

Cotele de 9% pentru benzină (de la 1 ianuarie 2017) şi 10% pentru acelaşi tip de carburant (de la 1 ianuarie 2019) au dispărut din noua popunere, iar producătorii nu vor mai avea aceaste obligaţii.

În privinţa gazelor de seră Guvernul dă alte facilităţi.

În forma actuală producătorii sunt obligaţi să recurgă la o reducere a gazelor de seră cu 10% în perioada 2010-2020, defalcată astfel: 6% reducere propriu-zisă a gazelor de seră, 2% prin captarea şi stocarea carbonului şi restul prin folosirea de certificate CER, stabilite prin protocolul de la Kyoto. În noua formă, reducerea obligatorie rămâne la 6%.

Criticile lui Traian Băsescu

Sistemul a fost intens criticat de către preşedintele Traian Băsescu. “Am înţeles că ultima variantă, care arată nişte oameni fără orizont, este să le dea derogări producătorilor de benzină şi motorină pentru intrarea pe următoarele etape de combustibili, cu nivel de poluare mult mai mic, vor să le dea derogări să nu mai facă investiţii în instalaţiile din rafinării, numai să absoarbă această creştere în preţul actual. Nu cred că vreun producător de benzină, motorină, păcură va accepta aşa ceva”, a spus recent şeful statului.

Reducerile oferite de Guvern nu vor fi însă suficiente producătorilor de carburanţi astfel încât aceştia să accepte menţinerea preţurilor, după introducerea accizei suplimentare, a declarat pentru RL Constantin Tampiza, fost şef al LukOil România. Potrivit calculelor lui, reducerile oferite semnifică scăderi ale costurilor cu 20-25 de dolari la tona de carburanţi, în timp ce cei 7 eurocenţi conduc la creşteri ale preţurilor de 150 de dolari. ”Efectele sunt acoperite în proporţie de doar 20%, cu atât scade presiunea”, a spus el.

 

Cele mai citite

Iuliana Beregoi, despre cum reușește să se împartă între viața profesională și cea personală: “Sincer…”

Iuliana Beregoi este recunoscută ca una dintre cele mai apreciate artiste, vloggerițe și actrițe din România și Republica Moldova. La doar 19 ani, tânăra...

Parașutiștii și echipajul de zbor, în pericol din cauza închirierii avioanelor AN-2 scoase din uz

Un recent accident aviatic petrecut la Aerodromul Spătaru din Buzău a adus la lumină o situație îngrijorătoare în cadrul Ministerului Apărării Naționale (MApN)....

A fost găsită fetița dispărută la Iași. Alazaroaie Riana Danielle a plecat de la școală, dar nu mai ajunsese acasă

ALAZAROAIE RIANA DANIELLE are 10 ani și fusese văzută ultima dată purtând uniforma școlară. La momentul dispariției, ea se afla pe raza municipiului Iași,...
Ultima oră
Pe aceeași temă