22 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialREVISTA PRESEI. Reacţia Patriarhului Daniel, criticată dur de un expert în sănătatea...

REVISTA PRESEI. Reacţia Patriarhului Daniel, criticată dur de un expert în sănătatea mintală

În ziarele de vineri citim că ce critici îi aduce preşedintele Asociației Sănătate Mintală pentru Calitatea Vieții Patriarhului Daniel, ce îşi doresc  antreprenorii, dar şi cum putem recunoaște agitatorii în timpul unei manifestații.

Evenimentul zilei scrie că președintele Asociației Sănătate Mintală pentru Calitatea Vieții, psihologul Dan Ivanescu critică dur declarația Patriarhului Daniel, conform căreia psihologia, împreună cu magia, vrăjitoria și satanismul sunt pericole pentru societatea contemporană și îi cere să adreseze scuze publice tuturor psihologilor din România.

Ziarul Financiar scrie că antreprenorii locali spun că măsurile luate de guvernul Ponta precum reducerea TVA şi CAS, creşterea salariului minim sau majorarea colectării prin acţiunile ANAF au fost de bun augur pentru România, însă infrastructura este un capitol în care vechiul sistem a „schiopătat“ şi a erodat încrederea investitorilor în economia locală. Astfel, ei vor investiţii în infrastructură, reformă în administraţie şi mandate mai scurte pentru parlamentari şi primari.  

Din ziarul Adevărul aflăm cum putem recunoaște agitatorii în timpul unei manifestații. „Provocatorii apar pentru că cineva e deranjat de proteste. E greu să ştii cine i-a montat. Fie sunt din serviciile secrete, fie sunt din rândul partidelor politice. Mă aştept ca aceşti provocatori să apară şi să instige seară de seară cât vor ţine mişcările, interesul lor fiind să anihileze protestele, care sunt paşnică, şi să genereze conflicte care să îi sperie pe oameni şi care să îi determine pe aceştia din urmă să nu mai iasă în stradă”, a explicat sociologul Mircea Kivu.

În Capital citim că proiectul „Cartierul Justiţiei“, propus spre construcţie pe terenul cunoscut de bucureşteni drept „Groapa Operei“, s-ar putea confrunta cu aceleaşi probleme ca proiectul imobiliar Esplanada, ce trebuia dezvoltat de ungurii de la TriGranit în acelaşi loc. Incapacitatea autorităţilor de a expropria a blocat acest teren zeci de ani. “Terenul este în proporţie de circa 50% în proprietate privată şi trebuie să treacă prin procedura de expropriere cu justă şi prealabilă despăgubire. Din acelaşi motiv nu s-a construit nici Esplanada, pentru că niciun consiliu sau guvern nu a avut curajul de a spune ferm: acesta este preţul pe metru pătrat, vă trimitem banii în cont, iar noi continuăm proiectul“, a declarat arhitecul-şef al Primăriei Sectorului 3, Ştefan Dumitraşcu.

Din Wall Street aflăm de ce unele companii primesc credite şi altele nu. “O soluție sau altă de finanțare trebuie aleasă în funcție de destinația banilor și de perioadă pentru care ai nevoie de respectivii bani. Dacă un IMM are nevoie să își plătească salariile, sigur nu va alege să își ia un credit pe termen de 10 ani, însă dacă are nevoie de un utilaj, atunci un credit de investiții sau un leasing sunt mai avantajoase decât linia de credit”, au scris jurnaliştii.

Cele mai citite

Lumina Sfântă a fost adusă în Republica Moldova de un avion al României

Lumina Sfântă a fost adusă de la Ierusalim în Republica Moldova, în anul 2024, de un avion al României, anunță presa de la Chișinău. Cursa...

Numărul pensionarilor a scăzut în luna aprilie 2024, comparativ cu luna precedentă

Un număr de 4.748.274 de pensionari era înregistrat în aprilie 2024 în România, cu 4.274 persoane mai puţine comparativ cu luna precedentă, iar pensia...

Când revin elevii în bănci? Calendarul examenelor naționale

Școala începe pe 8 mai, după vacanța de primăvară și după sărbătorile de Paște pentru creștinii ortodocși, conform calendarului anului școlar 2023-2024. Cursurile din modulul 5...
Ultima oră
Pe aceeași temă