Cine naiba esti tu, Sistemule? De unde ai aparut si incotro vrei s-o apuci? Cine sunt parintii tai si de ce te porti ca si cum ai fi nemuritor? Sunt intrebari la care putini cunosteau raspunsul pina la nenorocirea de la Colectiv. Iti spuneau Sistem pentru ca nici nu stiau cum sa-ti zica altfel.
Un tinerel de la mitingul din Piata, unul din aia care urla acum impotriva ta si te vrea mort, ingropat adinc undeva la margimea pamintului, sa nu mai auda nimeni de tine, sa nu se mai simta mirosul tau puturos, imi spunea ca ii aminteai de o imagine din filmul „2012“. Sigur l-ai vazut, e vorba de filmul ala american de propaganda, dar cu efecte speciale faine. Incepe cu farfuria aia zburatoare imensa care intuneca tot cerul pina la linia orizontului si arunca o umbra neagra pe pamint, care se lateste, se tot lateste inspaimintatoare, invaluind ca un lintoliu tot ce misca. Asa te vedeau multi pina acum, Sistemule. Fara chip, fara identitate, o masinarie uriasa, in matele careia fosgaiau mii de creaturi, si ele fara chip. Ceva atit de mare si de puternic, incit lupta devenea inutila, nu-ti raminea decit s-o iei la goana incotro vezi cu ochii sau sa te intinzi la pamint, sa-ti acoperi capul cu mainile si sa speri ca se va intimpla o minune. Cam cum au facut tinerii aia arsi la Colectiv, Sistemule. Pe unii ai reusit sa-i omori, altii insa ti-au scapat. Sa-ti dau o veste proasta, Sistemule, in clipele alea au apucat sa te vada cu adevarat, nu doar mutra, ci pina in maruntaie. Au inteles cine esti, care-ti sunt puterile si pe ce te bazezi. Au mai inteles si ca pot lupta cu tine, ca nu esti de neinfrint. Ei, scapatii din ghearele tale, au spus altora si uite asa, Sistemule, te-ai trezit ca zeci de mii de oameni vor sa-ti ia gitul.
Citește continuarea textului în Revista 22.
