34.3 C
București
vineri, 7 august 2026
AcasăSpecialMedgidia își cinstește eroii

Medgidia își cinstește eroii

Două evenimente prin care se cinstesc eroii se vor desfășura la Medgidia săptămâna aceasta.

“Data de 11 noiembrie este marcată în calendarul nostru ca ziua în care ne aplecăm capul și îi cinstim pe eroii sârbi, chiar la monumentul dedicat lor, din cimitirul ortodox Medgidia. Ca în fiecare an, oficialități ale Republicii Serbia sunt prezente la eveniment, în semn de res­pect și prietenie. Acestea, împreună cu reprezentanții administrației locale, vor depune coroane de flori, pentru a comemora vitejia eroilor care au dat dovadă de o fantastică solidaritate și ni s-au alăturat încă din prima zi de mobilizare, când România a declarat război Austro-Ungariei. Românii și sârbii au luptat împreună împotriva atacurilor bulgare, la Pietreni, precum și la Bazargic sau Topraisar, lupte în care au căzut 18.868 oameni ai diviziei militare, 238 ofițeri și 8.727 soldați”, arată primarul Marian Iordache.

Ziua de 13 noiembrie este dedicată veteranilor din Teatrele de Operații de peste granițe. 23 de cadre militare din trei unități din ­Medgidia, care au fost detașate în zone conflictuale din lume, vor fi onorate cu această ocazie.

Cele mai citite

Meta, obligată să plătească încă 567 de milioane de dolari într-un proces privind siguranța copiilor

Un judecător din statul american New Mexico a decis ca Meta să achite încă 567 de milioane de dolari pentru că nu a informat...

Aproape 170.000 de candidați au concurat pentru 1.500 de posturi la Comisia Europeană

Comisia Europeană continuă să fie unul dintre cei mai căutați angajatori din sectorul public, însă unii angajați se plâng de condițiile de muncă.În acest...

Debut cu victorie pentru Charalambous! Pantea a fost titular la primul meci al fostului antrenor de la FCSB

Elias Charalambous a început cu succes mandatul la Levadiakos, echipa sa câștigând primul meci amical al verii, scor 1-0, împotriva formației Panetolikos.Elias Charalambous a...
Ultima oră
Pe aceeași temă