11.9 C
București
joi, 22 octombrie 2026
AcasăSpecialReactor al Nuclearelectrica, deconectat joi de la reţea

Reactor al Nuclearelectrica, deconectat joi de la reţea

Un reactor nuclear al Nuclearelectrica (SNN) va fi deconectat, joi, de la reţea, pentru efectuarea unor lucrări, transmite Mediafax.

„Nuclearelectrica a decis ca începând cu 12 decembrie, ora 12:00, să înceapă manevrele de oprire a Unităţii 2 a CNE Cernavodă, pentru efectuarea unor lucrări la echipamente. Aceste lucrări de remediere au scopul de a asigura operarea optimă şi continuă a centralei în perioada vârfului de consum din timpul iernii”, potrivit unui comunicat al companiei.

Citeşte şi: Care este miza acordurilor semnate de România şi China

Cele două reactoare nuclearelectrice s-au oprit neplanificat de mai mult ori în ultimele luni, iar conducerea companiei a dispus începerea unei anchete a identifica motivele

Nuclearelectrica este controlată de stat, prin Departamentul pentru Energie.

Citeşte şi: Nuclearelectrica a început o investigaţie cu privire la opririle dese ale reactoarelor

Centrala de la Cernavodă funcţionează cu două reactoare, care acoperă aproape 20% din consumul de energie la nivel naţional.

Cele mai citite

Toamna aduce ploi și vânt puternic în România. Meteorologii anunță temperaturi mai scăzute

După câteva zile cu soare și temperaturi plăcute, vremea se schimbă în cea mai mare parte a României.Meteorologii anunță ploi, intensificări ale vântului și...

Toamna aduce ploi și vânt puternic în România. Meteorologii anunță temperaturi mai scăzute

După câteva zile cu soare și temperaturi plăcute, vremea se schimbă în cea mai mare parte a României.Meteorologii anunță ploi, intensificări ale vântului și...
Ultima oră
Pe aceeași temă