11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialANI: Doi aleşi locali sunt incompatibili

ANI: Doi aleşi locali sunt incompatibili

Agenţia Naţională de Integritate a constatat că doi consilieri locali, Carmen Ilban şi Florin Nica, sunt în stare de incompatibilitate.

Carmen Ilban se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 02 noiembrie 2012, întrucât deţine, simultan, funcţia de Consilier local în cadrul consiliului local al oraşului Dragomireşti, judeţul Maramureş, şi funcţia de consilier personal în cadrul Cabinetului Primarului Oraşului Dragomireşti. Funcţia de consilier local este incompatibilă cu calitatea de angajat cu contract individual de muncă în aparatul propriu al consiliului local.

Florin Nica s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada exercitării mandatului de consilier local în cadrul Consiliului local Afumaţi, jud. Ilfov (2008 – 2012), întrucât societatea comercială la care soţia acestuia deţinea calitatea de asociat unic şi administrator a încheiat contracte comerciale cu Consiliul Local al Comunei Afumaţi, în valoare totală de 305.535 Lei, din care 56.575 Lei reprezentând TVA-ul. Consilierii locali cu funcţii la societăţi comerciale nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autorităţile administraţiei publice locale din care fac parte, cu instituţiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea consiliului local.

Cei doi consilieri locali au fost informaţi despre declanşarea procedurii de evaluare, precum şi drepturile de care beneficiază. Ei au fost decăzuţi din funcţii şi nu mai au dreptul de a exercita o funcţie publică pe o perioadă de 3 ani.

Cele mai citite

Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim pe Otopeni. Cum va fi împărțită

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în această seara de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...
Ultima oră
Pe aceeași temă