Sub presiunea opiniei publice, partidele nu se opun guvernului de tehnocrați. Însă liberalii sunt nemulțumiți pentru că nu au un cuvânt greu la formarea noului Executiv, iar social-democrații i-au cerut premierului desemnat să nu le concedieze oamenii din administrație.
Premierul desemnat, Dacian Cioloș, se concentrează, în aceste zile, pe stabilirea listei miniștrilor, care va fi finalizată în următoarele zile, dar și pe discuții exploratorii cu partidele politice, pentru a se lămuri în privința sprijinului pe care îl va avea în Legislativ.
În privința componenței noului Guvern au răzbătut câteva informații neoficiale. Astfel, Marius Nica, aflat la conducerea Ministerului Fondurilor Europene, ar putea să menţină această funcţie în Cabinetul Cioloş. Alți membri ai Guvernului Ponta care s-ar putea regăsi pe lista miniștrilor propuși de premierul desemnat sunt Sorin Cîmpeanu (Ministerul Educaţiei) şi Bogdan Aurescu (Ministerul Afacerilor Externe). Între noii miniştri ai Cabinetului pregătit de Dacian Cioloş s-ar putea afla Laura Ștefan, coordonator al activităților anticorupție pentru Expert Forum, căreia i s-ar fi propus, potrivit surselor citate, să preia conducerea Ministerului Justiţiei. De asemenea, numele lui Dan Dungaciu, director al Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române, este vehiculat pentru Ministerul Afacerilor Interne. O altă variantă, însă nu prima luată în calcul, pentru acest minister ar fi fostul ministru al Internelor din guvernarea CDR Constantin Dudu Ionescu, în prezent consilier de stat în cadrul Administraţiei Prezidenţiale, la Departamentul de Securitate Naţională.
Nemulțumiri în PNL
În ceea ce privește relația cu partidele, prima rundă de negocieri a avut un final aparent paradoxal: premierul nu doar că se bazează pe o majoritate PNL-UNPR-UDMR, dar nici un partid nu a declarat expres că votează împotrivă, nici măcar PSD sau ALDE. Cu toate acestea, relația premierului desemnat cu partidele se anunță una complicată.
Nemulțumiri au apărut chiar în interiorul PNL, principalul sprijinitor al propunerii președintelui Klaus Iohannis. Adriana Săftoiu, prim-vicepreședinte PNL, considerată o apropiată a lui Vasile Blaga, a caracterizat guvernul tehnocrat drept „un cadou nesperat pentru politicieni și un cal troian pentru ceea ce este democrația noastră”. Radu Carp, secretar executiv al PNL, și-a concentrat criticile pe persoana lui Bogdan Aurescu, aflat în cărți pentru a rămâne titular la Externe, afirmând că acesta nu este un tehnocrat pentru că a candidat pe listele PSD și a fost secretar de stat în timpul „rușinoasei perioade” a votului din diaspora din noiembrie anul trecut. La rândul său, senatorul PNL, Cristian Bodea, s-a arătat nemulțumit de știrile potrivit cărora Dacian Cioloș a ajuns la Palatul Victoria (pentru a se întâlni cu premierul interimar – n.r.). „Să înțeleg că Dacian e noua Bianca? Că ne-om uita în gura lui ca la Dumnezeu pogorât pe Pământ? Că vom sta cu ochii pe telefoane, să vedem ce vrăji a mai făcut noua vedetă politică, la fiecare oră?”, a comentat Bodea. Potrivit unor surse din partid, există și alte nemulțumiri, neexprimate în public. Mulți dintre liberali sunt nemulțumiți că nu au fost consultați la alcătuirea listei Guvernului. Printre nemulțumiți se numără lideri precum Teodor Atanasiu și Mircea Toader.
PSD vrea să rămână la putere
Rezerve și condiții au venit și din zona UDMR, deși liderul Uniunii, Kelemen Hunor, a fost printre primii care s-au
pronunțat pentru premier tehnocrat „de tip Dacian Cioloș”. Preşedintele UDMR a anunţat că îl acceptă în noul Cabinet pe premierul interimar şi ministru al Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, însă nu şi pe ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, care nu poate fi numit tehnocrat pentru că a candidat pe listele PSD.
Social-democrații au cerut prin vocea liderului Liviu Dragnea păstrarea oamenilor acestui partid din administrație.
Liderul PSD a declarat că, în discuţiile avute la sediul PSD, i-a cerut lui Dacian Cioloş să nu facă „epurări” în aparatul de stat şi să nu se folosească „procedura bine ştiută, folosită de către ei în perioadele în care au fost la guvernare, să schimbe tot, cu posibilitatea de a paraliza sistemul”. „Dacian Cioloş mi-a spus că nu intenţionează, dacă va fi votat Guvernul pe care îl va prezenta, să înceapă o acţiune brutală de schimbare a administraţiei”, a adăugat Liviu Dragnea. Social-democraţii vor lua o decizie privind susţinerea Cabinetului într-o şedinţă a CExN care va avea loc duminică.