18.2 C
București
vineri, 14 iunie 2024
AcasăSpecialReacția papei Francisc despre atentatele din Paris

Reacția papei Francisc despre atentatele din Paris

Papa Francisc a declarat, sâmbătă, că atacurile din Paris nu au justificare ”religioasă sau umană”, informează Mediafax.

Într-un interivu pentru postul tv TG2000, papa s-a declarat ”bulversat” și confuz de tragedia de vineri seara, din Paris.

“Sunt bulversat, nu înțeleg aceste lucruri, făcute de ființe umane (…). Nu pot exista justificări, religioase sau umane. Acest lucru nu este uman”, a spus papa într-un interviu telefonic pentru postul tv TG2000.

Citește și: LIVE UPDATE. Franța, lovită de Statul Islamic. Bilanțul provizoriu: 128 de morți, între care și doi ROMÂNI. Mesajul teroriștilor pentru francezi

Mai mult, papa și-a exprimat apropierea de familiile victimelor. “Eu sunt aproape de toți cei care suferă și de întreaga Franță, pe care o iubesc atât de mult”. 

Purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Federico Lombardi, a denunțat, vineri noaptea, atacul dreot un atentat la pacea omenirii, care necesită un răspuns decisiv și unit din partea tuturor, pentru a combate propagarea urii ucigașe în toate formele sale. Mai mult, Lombardi a răspuns îngrijorărilor exprimate în legătură cu Jubileul Milostivirii care ar trebui să atragă, începând din 8 decembrie, milioane de pelerini din capitala Italiei, adesea citată ca țintă în propaganda organizației Statul Islamic (IS).

Similar președintelui Francois Hollande, Federico Lombardi a făcut apel la unitate și a precizat că teroriștii nu trebuie lăsați să inspire teamă.

Citește și:  UPDATE. Hollande confirma. Reţeaua teroristă Stat Islamic revendică atentatele: urmează Londra, Roma și Washington

“Atenție! Acești criminali posedați de o ură fără sens sunt numiți teroriști tocmai pentru că doresc să răspândească teroarea. Dacă ne lăsăm speriați, ei și-au atins deja primul obiectiv”, a afirmat el, cerând să se reziste “cu curaj tentației de frică”. 

Mai mult, purtătorul de cuvânt al Vaticanului a făcut apel la prudență și a declarat că toți credincioșii au nevoie de Jubileul Milostivirii mai mult decât oricând. 

“Desigur, trebuie să fim prudenți, nu iresponsabili, să luăm măsuri de precauție rezonabile. Dar trebuie să continuăm să trăim construind pacea și încrederea reciprocă”, a insistat el. 

Citește și:  Mesajul Statului Islamic pentru Franța

“Nu este momentul să se renunțe la Jubileul Milostivirii sau să ne temem. Avem nevoie de el mai mult decât oricând”, a estimat Lombardi. “Mesajul milostivirii este necesar pentru a ne face mai capabili de reconciliere, de a construi poduri în pofida a orice, de a avea curajul dragostei”. 

Anul Sfânt al Milostivirii, proclamat de Papa Francisc prin bula ‘Misericordiae vultus’, este prilejuit de împlinirea a 50 de ani de la încheierea Conciliului Vatican II, motiv pentru care manifestările sale încep la 8 decembrie 2015 și se încheie la 20 noiembrie 2016. 

Mai multe atentate teroriste soldate cu cel puțin 128 de morți și 300 de răniți au fost comise vineri seară la Paris, în locuri diferite, de la Stade de France, situat în suburbiile nordice ale capitalei franceze, la zona centrală din apropiere de Piața Republicii, unde se află și redacția săptămânalului Charlie Hebdo, scena unui atac sângeros în luna ianuarie, potrivit AFP. 

Cele mai citite

Serbia: Banca Națională a redus dobânda pentru prima dată din 2020

Banca Naţională a Serbiei a redus dobânda pentru prima dată din 2020, după ce inflaţia a revenit la intervalul ţintă a NBS iar Banca...

Surpriză pe piața transferurilor din Liga 1! Cătălin Cîrjan a semnat cu Dinamo

După ce sezonul trecut a evoluat pentru Rapid, mijlocașul Cătălin Cîrjan a schimbat taberele, iar astăzi a parafat un contract valabil pe trei sezoane...

Deficitul de cont curent a crescut cu 26,68%, la 6,58 miliarde de euro, în primele patru luni din 2024

Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat, în perioada ianuarie - aprilie 2024, un deficit de 6,576 miliarde de euro, cu 26,68% mai...
Ultima oră
Pe aceeași temă