Șefa partidului de extremă dreapta Frontul Național, Marine Le Pen, a criticat, sâmbătă, acțiunile guvernului socialist și a cerut măsuri de securitate sporite, după atentatele de vineri seară din Paris, soldat cu 129 de morți și 352 de răniți, informează Agerpres.
În urma apelului președintelui Francois Hollande la solidaritatea și unitatea poporului francez, Marine Le Pen a răspuns că ceea ce îi va proteja pe francezi este ”acțiunea puternică și implacabilă” și, în aceste condiții, se impun măsuri urgente.
Citește și: Francois Hollande declară stare de urgență, după atentatele din Paris
„Națiunea trebuie să fie unită în această încercare, dar dincolo de cuvinte, acțiunea puternică și implacabilă va fi cea care îi va proteja pe francezi și va perpetua această unitate. Ori Franța și francezii nu mai sunt în siguranță și se impun măsuri urgente”. În opinia Marinei Le Pen, „Franța a devenit vulnerabilă, trebuie să se reînarmeze, (…) să interzică organizațiile islamiste, să închidă moscheile radicale și să expulzeze străinii care predică ura pe teritoriul nostru, precum și pe imigranții ilegali care nu au nimic de făcut”.
Totodată, fostul președinte francez Nicolas Sarkozy, care a avut sâmbătă dimineața o întrevedere cu Hollande, a cerut „reevaluări majore pentru ca securitatea francezilor să fie pe deplin asigurată”. Mai mult, el a declarat că Franța trebuie să poarte un ”război total” împotriva terorismului, pentru ca națiunea franceză „să rămână sudată”.
„Dincolo de necesara stare de urgență și de controalele la frontiere, noi susținem toate deciziile care vor merge în sensul unei întăriri drastice a măsurilor de securitate care vor permite să protejăm viața compatrioților noștri”, a mai spus Sarkozy.
Președintele Francois Hollande urmează să-l primească, duminică, pe Sarkozy și pe toți șefii partidelor reprezentate în Parlament, printre care și pe Marine Le Pen.
O serie de șapte atentate teroriste au avut loc vineri seară în mai multe zone din Paris, bilanţul fiind de 129 de morţi și 352 răniți. În urma atacurilor, doi cetățeni români și-au pierdut viața, iar alți doi au fost răniți, a precizat MAE. Președintele Fracois Hollande a decretat stare de urgență în toata Franța și a declanșat „Planul Alb” în spitale, pentru a reuși să salveze toate victimele din atentate.
Sâmbătă după-amiaza, cinci persoane au fost arestate în Bruxelles. Oficialitățile belgiene au confirmat că există o legătură între arestările din Bruxelles și atentatele de vineri, din Paris.