20 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăSpecialPremierii din Europa Centrală şi de Est şi China se reunesc marţi...

Premierii din Europa Centrală şi de Est şi China se reunesc marţi la Bucureşti

Premierii din 17 state se reunesc la Bucureşti pentru a participa la ediţia a doua a Forumului Economic şi Comercial China – Europa Centrală şi de Est. Reuniunea a început la Palatul Parlamentului.

La lucrările Forumului, participă alături de premierul Victor Ponta şi primerul chinez, Li Keqiang, care efectuează o vizită oficială în ţara noastră, şefii de guvern ai Albaniei, Bosniei-Herţegovina, Bulgariei, Cehiei, Croaţiei, Estoniei, Lituaniei, Macedoniei, Muntenegrului, Poloniei, Serbiei, Slovaciei, Sloveniei şi Ungariei şi ministrul de Externe din Letonia.

Reuniunea de la Bucureşti este cea de-a doua la nivel de şefi de guverne din ţările Europei Centrale şi de Est şi China, după cea organizată în 2012 la Varşovia.

Citeşte şi: Ponta, la deschiderea Forumului: Regiunea noastră este ca un student tânăr şi slab plătit

Potrivit Executivului, cu ocazia reuniunii la nivel înalt de la Bucureşti, prim-miniştrii vor evalua stadiul de implementare a propunerilor de cooperare lansate cu un an în urmă la Varşovia, vor aborda domeniile şi mijloacele concrete de dinamizare a relaţiilor comerciale şi investiţionale între cele două zone, prin proiecte de cooperare în domenii precum energia, agricultura, infrastructura, transporturile, IT şi turism.

Guvernul arată că organizarea la Bucureşti a reuniunii politice la nivel înalt oferă “o oportunitate extraordinară pentru dezvoltarea relaţiile politice şi economice ale României cu China, a celor în plan regional, precum şi a celor între regiunea noastră şi partenerul chinez”.

“Prin prezenţa a zece prim-miniştri din statele membre UE şi a ministrului de Externe leton, dialogul Europa Centrală şi de Est cu China asigură complementaritatea şi susţine consolidarea relaţiilor mai ample dintre UE şi China”, adaugă Executivul.

Reuniunea şefilor de guverne Europa Centrală şi de Est — China se desfăşoară în contextul prezenţei premierului chinez în România şi al întrevederii pe care acesta o are cu prim-ministrul român, ocazie cu care vor fi semnate un număr important de memorandumuri şi acorduri bilaterale.

De asemenea, în cursul zilelor următoare, vor avea loc şi întrevederi bilaterale ale premierului României cu omologii săi din ţările din regiune.

Cele mai citite

Omul de afaceri Ion Leu, condamnat la șapte ani de închisoare pentru evaziune fiscală

Tribunalul Buzău a dictat marți o sentință de șapte ani de închisoare cu executare pentru antreprenorul buzoian Ion Leu, acuzat de evaziune fiscală...

Nici măcar promisiuni. Salariile bugetarilor, posibil majorate abia anul viitor. Ciolacu: Avem discuţii în marja Legii 153

Bugetarii se plâng că au rămas în urmă cu salariile. Zeci de angajați chiar din sânul Guvernului au ieșit în stradă să-și strige nemulțumirile....

Românii pot avea succes la Eurovision! Trebuie doar să demonstreze că au avut părinți de același sex: Decebal și Traian

România ar putea accede din nou cu succes în viitoarele finale din cadrul concursului Eurovision, poate chiar cu șanse la trofeu. Concurenții din țara...
Ultima oră
Pe aceeași temă