7.6 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSpecialÎntâlnire SUA - UE pe tema scandalului de spionaj

Întâlnire SUA – UE pe tema scandalului de spionaj

Vicepreşedinta Comisiei Europene, Viviane Reding, a discutat, luni, la Washington, cu secretarul american de Justiţie despre interceptările făcute de NSA în Europa, transmite Mediafax.

Reding şi-a exprimat satisfacţia faţă de o „întâlnire pozitivă şi constructivă”cu secretarul american.

„Ne-am angajat să avansăm rapid în negocierile referitoare la un acord privind protecţia datelor care să fie semnificativ şi coerent”, a declarat presei la finalul acestei reuniuni, la Washington.

Citeşte şi: Cum vor ruşii să spioneze de pe teritoriul american

Comisarul european însărcinat cu afacerile judiciare a vorbit despre un „semnal foarte puternic de restaurare a încrederii” între cele două continente, care s-a „evaporat” în decursul ultimelor luni de dezvăluiri despre interceptarea comunicaţiilor cetăţenilor europeni de către Agenţia americană pentru Securitate Naţională (NSA).

Reding a precizat că a fost pentru „prima dată” când secretarul american al Justiţiei Eric Holder a admis că există „probleme” în Europa cu privire la acest caz ce afectează relaţiile dintre Washington şi o serie de aliaţi europeni.

Citeşte şi: Oficialii şi diplomaţii de la Londra, ”monitorizaţi” unde îşi fac rezervări la hotel

Ea a precizat că Holder a „promis o soluiţie satisfăcătoare (…) foarte rapid”, fiind vorba despre protecţia datelor personale ale cetăţenilor americani şi europeni. Însă această „bună voinţă este necesar să fie urmată de acţiuni concrete” şi „în mod rapid”, a avertizat ea.

Negocierile pe tema protecţiei datelor urmează să se încheie în primăvara lui 2014, a apreciat Reding. „Este pentru prima dată în ultimii trei ani când văd că se mişcă ceva”, şi-a exprimat ea satisfacţia la ieşirea de la această reuniune.

La întâlnire au mai participat Cecilia Malmström, comisarul europan însărcinat cu Afacerile Interne, Rand Beers, secretarul interimar pentru Securitate Internă, miniştrii lituanieni Juozas Bernatonis şi Elvinas Jankevicius, a căror ţară deţine preşedinţia Consiliului UE, şi ministrul grec al Justiţiei Charalampos Athanasiou, reprezentantul viitoarei preşedinţii elene a UE.

Cele mai citite

Declarația de avere a lui Călin Georgescu: simplitate și transparență financiare

Călin Georgescu nu are datorii, iar veniturile sale provin exclusiv din activitatea didactică Potrivit declarației de avere, publicată pe site-ul BEC, Călin Georgescu arată tuturor...

Rezultate provizorii ale alegerilor prezidențiale, turul 1: Călin Georgescu conduce, Elena Lasconi pe locul doi

Cu peste 99% dintre secțiile de votare raportate, candidatul independent Călin Georgescu conduce detașat în rezultatele parțiale publicate de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), acumulând...

Declarația de avere a lui Călin Georgescu: simplitate și transparență financiare

Călin Georgescu nu are datorii, iar veniturile sale provin exclusiv din activitatea didactică Potrivit declarației de avere, publicată pe site-ul BEC, Călin Georgescu arată tuturor...
Ultima oră
Pe aceeași temă