2 C
București
duminică, 29 decembrie 2024
AcasăSpecialCum vor ruşii să spioneze de pe teritoriul american

Cum vor ruşii să spioneze de pe teritoriul american

Departamentul de Stat al SUA este înclinat să accepte instalarea pe teritoriul american a şase staţii de monitorizare care ar extinde sistemul global de poziţionare rusesc. Sistemul american – celebrul GPS – nu are nici o staţie în Rusia. CIA şi Pentagonul se opun din răsputeri acestei „deschideri”.

Toată lumea foloseşte GPS-ul. Orice şofer care circulă prin lume pune la un moment dat în funcţiune un aparat care îi arată unde să facă stânga sau dreapta, îi indică traseul potrivit şi în general îi arată calea pe care trebuie să o urmeze. Puţină lume ştie că este un sistem american care se bazează pe o reţea de sateliţi ce interacţionează cu un sistem de staţii amplasate la sol.

Sateliţi au şi europenii, şi ruşii şi de aceea s-au gândit să spargă monopolul american şi să îşi construiască propriul GPS. În fond, sateliţii europeni şi ruseşti sunt folosiţi şi de americani pentru telefonia mobilă, şi de vreme ce funcţionează la telefoane, ar putea funcţiona la orice, nu?

Ei bine, nu! Ruşii doresc să amplaseze şase instalaţii pe teritoriul american pentru a dezvolta GPS-ul rusesc. Au făcut-o déjà în America de Sud, unde au beneficiat de guvernele de stânga ca să îşi extindă reţeaua. Acum vor să se extindă în SUA.

The New York Times nu poate fi suspectat că susţine Partidul Republican, CIA sau Departamentul Apărării şi cu toate acestea, NYT citează reprezentanţi ai CIA, Pentagonului şi ai Partidului Republican pentru a atrage atenţia asupra inepţiei Departamentului de Stat.

Compania rusească se numeşte Roscomos şi NY Times scrie că de câteva luni CIA şi Pentagonul se străduiesc să convingă guvernul american să nu admită cererea ruşilor. Ca să lămurim lucrurile, Statele Unite, nu au cerut să amplaseze sisteme de monitorizare pe pământ rusesc, unde nu există nici o staţie. Ruşii au cerut şi erau cât pe ce să primească acceptul.

Roscomos a cerut americanilor să instaleze şase sisteme de monitorizare pentru a „echilibra” situaţia. În realitate, americanii nu au şi nu avut niciodată staţii pe teritoriul rus pentru că Rusia a refuzat sistematic să amplaseze sisteme americane pe propriul teritoriu. Cu toate acestea, ruşii au solicitat dreptul de a amplasa staţiile, şi l-au primit.

„În ultimele luni, Agenţia Centrală de Informaţii şi Pentagonul duc o luptă tăcută împotriva Departamentului de Stat, care vrea să ofere Roscomos dreptul de a ridica staţiile de monitorizare, scrie NY Times. Agenţiile de spionaj americane se tem că ruşii vor folosi sistemele de monitorizare pentru a spiona Statele Unite.

Departamentul de Stat, adică Ministerul de Externe al SUA, nu vede nicio problemă. Mai mult, Departamentul de Stat susţine instalarea dispozitivelor ruseşti în ciuda punctelor de vedere ale Pentagonului şi CIA. După dezastrul de la Benghazi, în care patru americani au fost ucişi, părea că Departamentul de Stat şi-a revenit. Dar nu.

 

Cele mai citite

Pompierii și specialiștii IT, în topul încrederii românilor. Politicienii și jurnaliștii, pe ultimele locuri (sondaj IRES)

Sondajul a fost realizat pe un eșantion de aproape o mie de persoane, prin metoda CATI Pompierii și specialiștii IT sunt profesiile în care românii...

Tranzacția E.ON Energie România – MVM, în vizorul autorităților române

Ministrul Energiei asigură că interesele naționale vor fi prioritare Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat că vânzarea E.ON Energie România către compania maghiară MVM nu...

Escrocherie turistică în Satu Mare: Treizeci de turiști păgubiți

Grupul a formulat o plângere penală colectivă, depusă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare Treizeci de persoane, inclusiv doi minori, care au plătit...
Ultima oră
Pe aceeași temă