23.9 C
București
luni, 13 iulie 2026
AcasăSportMacovei: Ponta subordonează justiţia conform poftelor sale de răzbunare pe adversarii politici

Macovei: Ponta subordonează justiţia conform poftelor sale de răzbunare pe adversarii politici

Europarlamentarul PDL Monica Macovei a scris, luni, pe blogul personal, că premierul Victor Ponta l-a ameninţat pe Traian Băsescu ”cu fabricarea unor dosare penale” pentru că vrea să instaureze dictatura în România, iar justiţia să fie sub control politic.

”Pentru România, Ponta vrea: 1) dictatură, adică toată lumea la cheremul lui Ponta, altfel se duce la închisoare; 2) justiţie sub control politic, adică non-justiţie; 3) domnia legii înlocuită cu domnia fărădelegii; 4) sugrumarea pieţei libere de către mafia de partid fără ca această mafie să fie anchetată sau condamnată”, a scris Macovei.

Citeşte şi: Macovei: Antonescu şi Ponta sunt profund nocivi

Comentariul europarlamentarului vin în contextul în care Ponta ”l-a ameninţat pe preşedintele Băsescu cu fabricarea unor dosare penale după terminarea mandatului atunci când a declarat că «nu o să mai fie nimic Băsescu de la anul. S-ar putea să fie vreun inculpat, dar asta e treaba justiţiei, nu a mea. A avut imunitate în aceşti 10 ani»”.

Macovei a susţinut că premierul aplică ”modelul georgian şi ucrainian după ieşirea de la putere a forţelor democratice” din aceste două ţări. Mai mult, europarlamentarul a adăugat că Ponta schimbă direcţia României către regimul politic al statelor din Est.

Citeşte şi: Monica Macovei: E important să ai o justiţie curată, pentru că aceasta va curăţa clasa politică şi corupţia mică la care sunt supuşi românii

”În Georgia, după ce Bidzina Ivanişvili a devenit premier, au fost arestaţi fostul prim-ministru, foştii miniştri ai apărării, justiţiei, alţi miniştri din guvernarea precedentă pro-europeana şi pro-NATO, fostul procuror general, în total circa 200 de oficiali din fostul guvern. Într-un interviu publicat de Le Monde, la fel ca şi Ponta, premierul georgian Ivanişvili a declarat cu privire la Mihail Saakaşvili, în acel moment încă preşedinte al Georgiei, că justiţia va decide, dar că ar exista probe de vinovăţie împotriva acestuia. Au urmat reacţii dure din partea Comisiei Europene. De unde ştia noul premier al Georgiei că sunt probe de vinovăţie împotriva preşedintelui?”, a scris Macovei pe blog.

De asemenea, democrat-liberala a notat că efectul acţiunilor premierului georgian a fost eliminarea Georgiei de pe lista statelor care urmau să adere la Uniunea Europeană în noiembrie 2013.  

Citeşte şi: Macovei: Cea mai bună garanţie pentru statul de drept şi independenţa Justiţiei este plecarea lui Ponta

”Acesta este modelul pe care îl urmează Ponta: România alături de Putin, nu în Uniunea Europeană”, a explicat Macovei.

”Aşadar, Ponta a dovedit din nou că vrea să subordoneze politic procurorii şi judecătorii, conform poftelor lui personale de răzbunare pe adversarii politici. Dimpotrivă Traian Băsescu a aparat până acum progresele în justiţie şi independenţa procurorilor şi a judecătorilor de a ancheta şi condamna pe oricine, indiferent de partidul în care se află, inclusiv din PDL. Acest lucru a fost un eveniment unic în istoria de după 1989 a României. Daca vrem să nu pierdem ce am câştigat atât de greu, să deschidem ochii şi mintea şi să vedem clar că Ponta vrea să ne întoarcem la modelul dictaturii politicului asupra justiţiei”, a conchis Macovei.

Cele mai citite

Tensiuni în Kabardino-Balkaria după propunerile de modificare a Constituției. Societatea civilă se teme de diminuarea autonomiei republicii

În republica rusă Kabardino-Balkaria, din Caucazul de Nord, cresc tensiunile dintre autorități și societatea civilă după ce parlamentul regional a acceptat, luna trecută, să...

Consiliul UE a adoptat regulile pentru pasagerii din transportul aerian ce vor intra în vigoare din 2027

Consiliul Uniunii Europene a aprobat luni, în mod definitiv, noul pachet legislativ care actualizează drepturile pasagerilor din transportul aerian.Noile prevederi, susținute și de Parlamentul...

Aer rece fără zgomot: cum alegi și folosești corect climatizarea într-un apartament

Zgomotul nu ține doar de aparat, ci și de locul în care este montat Într-un apartament, confortul nu înseamnă doar...Source link
Ultima oră
Pe aceeași temă