Satul românesc are potenţialul unei industrii a meşteşugurilor, încă neexplorată. Lipsa de informaţii despre programele europene, şi mai ales de finanţări, sunt principalele motive pentru care ţăranul român este în continuare asociat doar cu brazda de pământ. Antreprenoriatul este o limbă străină, dincolo de şoseaua de centură a oraşelor, rezultă dintr-un recent sondaj realizat de World Vision.
Dincolo de aparenţe
Ne-am adunat mai mulţi oameni din diverse medii al societăţii, ziarişti, organizaţii neguvernamentale, vinerea trecută, la Muzeul Ţăranului Român, invitaţi de World Vison România, să dezbatem rezultatele preliminare ale unui studiu vizând antreprenoriatul şi şansa la un loc de muncă pentru oamenii din mediul rural. Nu sunt însă deloc seci aceste cifre. Dacă le aprofundezi, îţi dai seama că au în spatele lor suferinţa omului de la ţară. Cel mai mare of al său este cum îşi poate asigura pâinea, pentru el şi familia lui. Sigur, unii ar spune din gospodăria de subzistenţă. Dar este clar un lucru, cel puţin din experienţa gazdelor noastre, anume că inteligenţa şi talentul omului de la brazdă pot scoate la iveală idei de afaceri. Mai important, întreprinzătorii au de valorificat un imens potenţial de meserii tradiţionale, că vorbim de olărit sau de costume populare, de prelucrarea lemnului ori de jucării.
Cifrele şi se ce află în spatele lor
Să vedem, înainte de toate, cifrele. Au fost intervievaţi 2.800 de oameni cu vârste între 14 şi 64 de ani, din aproape toate judeţele. Toţi din sate, unele mai apropiate de oraş, altele la peste 100 de kilometri de asfaltul citadin. De pe urma întrebărilor a rezultat că numai 16% ar vrea să-şi deschidă o afacere. Dar ei doar se gândesc. Cei care, în schimb, chiar şi-au luat inima-n dinţi până acum şi au purces la a face toate documentele necesare pentru a-şi deschide un PFA sau un SRL sunt foarte puţini, 1,7%. Altă cifră arată că 98% dintre cei intervievaţi vor să-şi dezvolte afacerea în satul unde locuiesc, deci îşi dau seama că au ce face acolo, mai ales dacă sunt şi meşteri populari. Pe de altă parte, 67% reclamă taxele şi impozitele prea mari, care le pun beţe-n roate, în timp ce 30% îşi amintesc de furcile birocraţiei. Dar nu numai atât. Mai e vorba şi de fondurile europene, în special cele nerambursabile, 82% susţinând că este aproape imposibil să atingi un asemenea deziderat. La toate acestea se adaugă răspunsul legat de şcoală. Este nevoie de educaţie, spun 70% dintre cei chestionaţi. Şi e normal să vorbeşti de educaţie, pentru că, înainte de toate, trebuie să ştii carte, ca să citeşti şi să completezi toate chestionarele unui program european şi să aşterni pe hârtie un proiect. Alţii vorbesc, în cadrul aceluiaşi studiu, despre necesitatea ca autorităţile să se implice în susţinerea micilor întreprinzători din mediul rural, cu referire la un climat fiscal mai prietenos cu cei care vor să producă plus-valoare, atât pentru ei, cât şi pentru comunitatea în care s-au născut şi trăiesc. Mai trebuie să vorbim aici şi despre nenumăratele programe de mediere, consiliere şi orientare profesională care au fost aplicate, de-a lungul timpului, atât de stat, cât şi de diverse organizaţii profesionale, inclusiv în mediul rural. Dar câţi oameni de la ţară au auzit măcar, până în prezent, de asemenea programe? Ei bine, răspunsul celor intervievaţi în actualul studiu este cât se poate de elocvent, doar 12%. Cifra asta trebuie corelată cu alta, aflată la acelaşi nivel, când e vorba de cum aude omul de la ţară despre diverse oportunităţi în a-şi găsi un loc de muncă. Procentul este tot de 12%, în cazul celor care culeg asemenea informaţii de pe Internet. Restul, de la prieteni, vecini sau rude. Este clar că, în cazul de faţă, vorbim şi de lipsa reţelelor de Internet în multe sate ale României, ca să nu mai vorbim de accesul la un calculator.
Soluţii există
Ce a făcut în ultimii ani World Vision în satele româneşti este un exemplu că acolo unde ţăranul primeşte un imbold, el se poate dezvolta apoi, pentru că vede două lucruri importante. Mai întâi, care sunt căile pe care să le urmeze, să facă proiectul, să construiască o afacere. Apoi descoperă că produsele sale au succes pe piaţă. Există un program aflat aproape de final, “Made in rural”, în care au fost integraţi 2.127 de oameni. Ei au trecut prin diverse tipuri de cursuri. Poate că cea mai importantă informaţie a fost cea legată de cum să scrii un proiect şi cum să accesezi fonduri europene. Alţii au trecut prin lecţii complete în diverse meserii tradiţionale. Au fost realizate 18 ateliere în 12 judeţe. Acolo au fost puse la dispoziţia localnicilor atât utilaje, cât şi materia primă, astfel încât cei talentaţi să obţină, prin efortul lor, produse finite. Din tot acest tumult informaţional au rezultat deja aproape 200 de afaceri, marea majoritate deschise în domeniul meşteşugurilor. Alt proiect, cu aceeaşi destinaţie, este „Atelierul de meşteşuguri”. Cele două au un numitor comun. Produsele ieşite din mâna meşterilor pot fi admirate, dar în special comandate, pe platforma online targuldelasat.ro, la rândul ei susţinută din fonduri europene.
Afaceri cu Marea Britanie
Rezultatele nu au întârziat. Un exemplu elocvent este cel al ieşeanului Marius Grădinaru, din comuna Cepelniţa. Ca să vedeţi cât de important este Internetul! Omul învăţase de la tatăl său prelucrarea lemnului, iar de la World Vision, mai nou, cum să ordonezi tot ce ai de făcut, din punctul de vedere al actelor şi proiectelor, într-o afacere. Apoi şi-a expus munca şi talentul pe platforma online, iar în scurt timp a stabilit o trainică legătură cu o companie britanică. Englezii i-au dat comenzi, el le onorează, iar produsele sale ajung astfel în casele britanicilor. Nici ideea de asociere nu este lăsată mai prejos. Dacă într-un sat sunt mai mulţi oameni care cunosc acelaşi meşteşug, atunci ei fac o asociaţie. Atelier, şcoală, noi generaţii formate pentru respectiva îndeletnicire. Aşa se întâmplă în satul Mera din judeţul Cluj. De acolo a venit până la Bucureşti, cu ocazia întâlnirii noastre de la MŢR, îmbrăcată în costumul ei tradiţional, Ana Kelemen, pe care localnicii o cunosc drept Nuşi Neni. Cu totul aparte meşteşugul din acest loc, cel al picturii pe lemn. Se fac o serie întreagă de obiecte de mici dimensiuni, dar s-a ajuns şi la mobilier. Toate pictate în culori naturale. Dar cel mai important secret este legat de felul în care este tratat lemnul, înainte de a i se da viaţă. Este folosită un fel de cremă care are, între ingredientele sale, brânza. Tare am vrea cu toţii, zicem noi, bucureştenii, să mergem la Mera, să vedem cum se pictează lemnul, la care Nuşi Neni zâmbeşte cu un ochi, şi ne zice că ne aşteaptă, dar cu celălalt ochi e tristă, pentru că ştie că în satul ei nu sunt încă acele condiţii pentru oaspeţi. Doar să stăm la ea acasă, că ne primeşte, în rest, posibilităţile de cazare nu dau pe-afară. Este şi acesta un motiv, la nivel general, pentru care meşterii populari bat ţara în lung şi-n lat, cu desagile în maşini, participând la târguri. Nu e normal aşa, zic eu. Mai degrabă orăşenii ar trebui să meargă la ţară, că au ce vedea, şi meşteşuguri, să afle şi poveşti rămase din bătrâni, să şi guste din bunătăţile culinare. Altfel, orăşenii şi ţăranii se întâlnesc, din fuga maşinii, în iarmaroace. Sau pe online.
