4.5 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecialFOTO. Revista Playboy se pregăteşte de ultimul pictorial nud. Ce model celebru...

FOTO. Revista Playboy se pregăteşte de ultimul pictorial nud. Ce model celebru a ales

Celebrul fotomodel canadian Pamela Anderson va fi ultima femeie care va poza nud pentru revista Playboy, scrie contactmusic.com.

La două luni după ce conducerea publicaţiei a anunţat că nu va mai publica nuduri, editorii au confirmat că Pamela Anderson, în vârstă de 48 de ani, a fost sunată de avocatul fondatorului revistei, Hugh Hefner, care a invitat-o să pozeze topless pentru copertă, pentru ultima dată. 

“Am primit un telefon de la avocatul lui Hugh Hefner, care mi-a spus: «Nu vrem pe nimeni altcineva. Nu există altcineva. Vrei să pozezi pentru ultima copertă nud de la Playboy?»”, a dezvăluit Pamela Anderson pentru Entertainment Tonight.

Citeşte şi: FOTO. Opt cele mai controversate coperți Playboy, de-a lungul a 60 de ani

Actriţa şi modelul canadian spune că înainte de a accepta oferta s-a consultat cu fii ei – Brandon, în vârstă de 19 ani, şi Dylan, în vârstă de 17 ani. Ei au încurajat-o să pozeze, deşi „în ultimii ani, băieţii au fost tachinaţi, s-au făcut glume pe seama lor şi au existat nişte bătăi cu colegii lor de la şcoală, din cauza mamei lor”, a dezvăluit vedeta canadiană.

Pamela Anderson a spus, de asemenea, că a realizat deja cea mai mare parte a fotografiilor din cele 12 pentru noul număr al revistei Playboy, care va fi publicat în 11 decembrie.

Prin urmare, Pamela Anderson va apărea pe coperta Playboy pentru cea de-a 14-a oară şi va deţine, astfel, recordul apariţiilor nud în paginile revistei. Primul pictorial a fost realizat în anul 1989.

Deschideţi galeria foto de mai sus pentru a vedea coperţile revistei Playboy pe care a apărut Pamela Anderson, de-a lungul timpului. 

Citeşte şi: Playboy NU mai publică fotografii cu femei dezbrăcate. Care este motivul

Totodată, în paginile revistei va apărea şi un interviu cu Anderson, realizat de actorul James Franco.

Revista Playboy, înfiinţată în 1953 de Hugh Hefner, a anunţat în octombrie că va renunţa la publicarea fotografiilor nud, considerând că acestea au devenit „învechite”, din cauza cantităţii uriaşe de pornografie care este distribuită gratuit pe Internet. Tirajul revistei Playboy a scăzut de la 5,6 milioane de exemplare în 1975 la aproximativ 800.000 în prezent.

Editorii revistei Playboy spun că, începând cu numărul pe luna martie 2016, publicaţia va avea un nou design şi un nou format, care va include interviuri, materiale de ficţiune şi articole ample. Revista va continua să publice „pictoriale sexy şi seducătoare”, inclusiv cu unele dintre celebrele sale Playmate, dar acele fotografii nu vor mai fi nud.

Pamela Anderson este actriţă şi fotomodel, fiind cunoscută în special pentru rolurile din serialele de televiziune „Meşterul casei”, „Salvamarii/ Baywatch” şi „V.I.P.”. Cariera ei a urmat o curbă ascendentă după ce a fost desemnată playmate-ul lunii februarie 1990 de editorii revistei Playboy.

 

 

Cele mai citite

SUA: Băncile mari dau în judecată Rezerva Federală pentru teste de rezistență controversate

Marți, băncile importante și grupurile de afaceri au intentat un proces împotriva Rezervei Federale (Fed), acuzând că testele anuale de rezistență aplicate marilor instituții...

Vasul rusesc care s-a scufundat în Marea Mediterană, victima unui „act de terorism”, susține Rusia

Un vas cargo rus, numit "Ursa Major", care s-a scufundat în Marea Mediterană, a fost victima unui „act de terorism”, potrivit agenției de știri...

Sfaturi esențiale pentru închirierea unei mașini în UE: Ce recomandă Centrul European al Consumatorilor

Orice neclaritate privind clauzele contractuale trebuie soluționată, înainte de semnarea contractului de închiriere Centrul European al Consumatorilor din România a publicat o serie de recomandări...
Ultima oră
Pe aceeași temă