4.3 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSportKovesi: Verificăm modalitatea în care au fost folosite coloanele oficiale

Kovesi: Verificăm modalitatea în care au fost folosite coloanele oficiale

Şefa Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Laura Codruţa Kovesi, a declarat, joi, în timpul unui interviu, că instituţia investighează modalitatea în care s-au folosit coloanele oficiale în cazul lui Gabriel Oprea şi împrejurările în care s-a produs accidentul în urma căruia a murit poliţistul Bogdan Gigină.

De asemenea, Kovesi a spus că fenomenul eliberărilor din închisoare pentru cărţile scrise în timpul detenţiei este îngrijorător.

„Am fost prima instituţie din România care am sesizat şi a cerut modificarea acestei legi. Este important ca această modalitate de reducere a pedepsei să fie limitată în viitor. Cei care au aceste veleităţi şi pot scrie cărţi o pot face şi în libertate. Problema este verificarea caracterului ştiinţific al acestor lucrări, dacă persoana respectivă a avut timp să le scrie şi dacă nu i le-a trimis cineva din afară. Sunt convinsă că nu este treaba judecătorului să verifice caracterul ştiinţific al acestor lucrări”, a spus Kovesi, într-un interviu pentru televiziunea publică. 

Totodată, Kovesi a comentat sloganul scandat de protestatari în manifestările declanşate în urma incendiului din clubul Colectiv, în urma căruia au murit 60 de oameni.

„Corupţia nu ucide în mod direct, dar are efecte foarte mari. Avem foarte multe dosare privitoare la achiziţionări în spitale. Din moment ce firmele care doresc să obţină contracte de achiziţie publică sunt obligate să dea mită, atunci comit infracţiuni de genul contractelor de consultanţă fictive şi toate aceste acţiuni au un efect asupra serviciilor şi asupra preţurilor”, a spus ea.

Kovesi a precizat că o parte a anchetei este la DNA, care investighează modalitatea în care s-au aprobat şi emis autorizaţiile de funcţionare în acel grup. „Dosarul va fi finalizat, sper, până la sfârşitul acestui an”, a adăugat ea. 

Cele mai citite

În Statele Unite, cazurile de tuse convulsivă au crescut alarmant în ultimele luni

În Statele Unite, cazurile de tuse convulsivă, cunoscută și sub numele de pertussis, au crescut alarmant în ultimele luni, conform datelor furnizate de Centrele...

Croația reintroduce serviciul militar obligatoriu, după 16 ani de suspendare

Ministerul Apărării din Croația, membră NATO din 2009, a anunțat marți că, începând cu ianuarie 2025, va demara procesul de reintroducere a serviciului militar...

Zimbrul renaște în Munții României, după mai bine de două secole de absență

Reintroducerea zimbrilor în pădurile din România marchează o reușită importantă în conservarea naturii Zimbrul, unul dintre cele mai emblematice animale sălbatice ale Europei, a revenit...
Ultima oră
Pe aceeași temă