-2 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăSpecial"Tinerețe/Youth" marele câștigător la gala premiilor Academiei Europene de Film

„Tinerețe/Youth” marele câștigător la gala premiilor Academiei Europene de Film

Corespondență de la Berlin
Cristian Curus – membru al Academiei Europene de Film

Academia Europeană de Film își decernează în această seară premiile anuale, supranumite „Oscarurile europene”. Cea de-a XXVIII-a ediție este și cea mai mare organizată până acum, cu peste 900 de actori, regizori, cineaști și invitați prezenți la evenimentul care are loc la Berlin. 

23:30 – Filmul european al anului este „Tinerețe/Youth” al italianului Paolo Sorrentino. Regizorul si-a adus pe scenă o parte dintre actorii peliculei, inclusiv Sir Michael Caine. 

23:23 – Cea mai bună actriță, Charlotte Rampling pentru „45 Years”. 

23:13 – Cel mai bun actor, Michael Caine pentru „Tinerețe/Youth”. 

23:03 – Premiul pentru cel mai bun regizor a fost acordat lui Paolo Sorrentino pentru „Tinerețe/Youth”.

22:27 Comedia Europeană a anului, o altă coproducție, Suedia – Franța – Germania – Norvegia: „A Pigeon Sat On A Branch Reflecting On Existence”, cu un scenariu și regia semnată de Roy Andersson.

22:20 – Documentarul european al anului este „Amy”, pelicula despre celebra cântăreață britanică Amy Winehouse regizata de Asif Kapadia.

21:50 – Agnieszka Holland (președinta consiliului de administrație al Academiei) și Wim Wenders (președintele Academiei) au urcat pe scenă pentru a oferi premiile mai multor cineaști. 

Premiul de imagine „Carlo di Palma”: Martin Gschlacht, GOODNIGHT MOMMY (Ich Seh Ich Seh), Austria

Monteurul european al anului: Jacek Drosio, BODY (Ciało), Polonia

Cel mai bun scenograf: Sylvie Olivé, THE BRAND NEW TESTAMENT (Le Tout nouveau testament), Belgia/Franța/Luxemburg

Cel mai bun designer de costume: Sarah Blenkinsop, THE LOBSTER, Marea Britanie/Irlanda/Grecia/Franța/Olanda

Compositorul european al anului: Cat’s Eyes, THE DUKE OF BURGUNDY, Marea Britanie/Ungaria

Cel mai bun designer de sunet: Vasco Pimentel & Miguel Martins, ARABIAN NIGHTS – VOL. I-III (As Mil e uma noites – Vol. I-III)
 

21:43 – Premiul pentru contribuția la promovarea cinematografiei europene l-a primit austriacul Christoph Waltz. În ciuda faptului că acest premiu a fost anunțat cu câteva săptămâni înaintea galei din această seară și foarte multă lume se aștepta ca Waltz să acorde mai multe interviuri, actorul a refuzat toate propunerile, inclusiv organizarea unui Q&A după eveniment. 

21:25 – Cea mai bună animație a anului este „Song of the Sea”, o coproducție Irelanda – Belgia – Danemarca – Franta – Luxemburg. 

21:20 – Un Wim Wenders emoționat a înmânat statueta Academiei Europene de Film lui Sir Michael Caine, acesta fiind un premiu special, „singurul al Președintelui Academiei” după cum a spus Wenders.

21:15 – A urcat pe scenă Ana Ularu, pentru a anunța premiul pentru cel mai bun scurtmetraj al anului. După ce a salutat în limba engleză cu un foarte britanic „Good evening!”, Ularu a spus „Bună seara!”. Câștigătorul secțiunii a fost  scurtmetrajul „Picnik” al croatului Jure Pavlović. 

21:10 Cel mai bun scenariu este cel al filmului „Homarul/The Lobster”, al grecilor  Yorgos Lanthimos și Efthimis Filippou. Pelicula este la primul premiu în această seară și are șanse să mai câștige cel puțin două alte premii din totalul de cinci categorii unde este nominalizat. 

La această categorie a fost nominalizat și „Aferim!”, filmul al cărui scenariu a fost semnat de Radu Jude și Florin Lăzărescu. 

 

România se regăsește de două ori pe lista nominalizaților.

Pelicula „Aferim!” este nominalizată pentru cel mai bun scenariu, semnat de Florin Lăzărescu și Radu Jude, acesta din urmă fiind și regizorul filmului. Un premiu în această seară ar marca încheierea unei perioade plină de premii, perioadă începută tot la Berlin, cu un Urs de Argint pentru cea mai bună regie.

În această categorie mai sunt nominalizați italianul Paolo Sorrentino pentru „Tinerețe/Youth” și grecii Yorgos Lanthimos și Efthimis Filippou pentru „Homarul/The Lobster”, ambele considerate favorite pentru câștigarea statuetei, atât de criticii prezenți la Berlin, cât și de specialiștii din industrie.

Ce-a de-a doua nominalizare românească este „Toto și surorile lui”, documentarul ancorat în realitatea dură a Ferentariului ce poartă semnătura regizorului Alexander Nanau.

La întâlnirea cu regizorul, avută în cursul după amiezii, acesta spunea că nominalizarea este foarte importantă și își arăta încântarea față de succesul pe care acest film românesc, un documentar pe deasupra, a fost foarte bine primit nu numai acasă, dar și în străinătate. Ca exemplu, Nanău îmi spunea că în ianuarie pelicula are premiera în Franța unde distribuitorul a transmis nu mai puțin de 40 de copii către cinematografe. 

Documentarul românesc este nominalizat alături de pelicula „Amy”, documentarul despre celebra cântăreață britanică Amy Winehouse regizat de Asif Kapadia, precum și de „A Syrian Love Story” al regizorului Sean McAllister, un documentar filmat pe parcursul a cinci ani și care spune extraordinara poveste de dragoste a lui Amer și a Raghdei, doi oameni care s-au întâlnit în urmă cu 15 ani într-o închisoare siriană. 

Rămâneți pe romanialibera.ro pentru a afla câștigătorii premiilor Academiei Europene de Film. 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă