20 C
București
marți, 1 octombrie 2024
AcasăSpecial“Mita de la Stryker” a ajuns în România

“Mita de la Stryker” a ajuns în România

Scandalul iscat în jurul companiei Stryker, unul dintre cei mai mari producători de dispozitive medicale din lume, a ajuns la Bucureşti.

Cu toate că reprezentanţii Comisiei americane pentru Securitate şi Schimb au ajuns la concluzia că reprezentanţii companiei au dat mită pentru a câştiga proiecte în cinci ţări, între care şi România, la Bucureşti nimeni nu ştie nimic.

Ministerul Sănătăţii ne-a transmis că nu a avut relaţii contractuale cu această societate comercială, în perioada 2003-2008, şi că nu deţine informaţii referitoare la posibile relaţii contractuale dintre această companie şi unităţile sanitare, care au autonomie juridică.

Citeşte şi: Cât de sus ajungea mita în cazul de corupţie de la Hidroelectrica

În schimb, reprezentanţii Stryker România nu ne-au răpuns solicitării. “Sunt toţi plecaţi la un seminar la Sinaia, aşa că nu vă pot răspunde la telefon. Încercaţi pe mail”, ne-a spus amabilă centralista, convinsă fiind că o să primim răspunsul imediat.

Cu toate acestea, până la momentul publicării materialului nu ne-a parvenit nicio reacţie a reprezentanţilor Stryker România.

Cotidianul New York Times anunţa, în ediţia electronică de ieri, că Stryker va plăti 13,2 milioane de dolari pentru a rezolva acuzaţii civile potrivit cărora ar fi mituit medici şi oficiali guvernamentali pentru a câştiga proiecte în cinci ţări, între care şi România.

Astfel, Comisia americană pentru Securitate şi Schimb (SEC) a declarat că firma a încercat să ascundă 2,2 milioane de dolari daţi ca mită în Argentina, Grecia, Mexic, Polonia şi România, prin înregistrarea acestora ca cheltuieli legitime pentru donaţii, costuri de transport, servicii de consultanţă şi comisii.
Potrivit acuzaţiilor SEC, compania a obţinut un profit de aproximativ 7,5 milioane ca rezultat al mitei.
Conform New York Times, plăţile s-au făcut începând din 2003 până în februarie 2008 şi au fost folosite pentru a ajuta compania să îşi păstreze capacitatea de a-şi vinde produsele spitalelor publice.

 

Cele mai citite

Turbina auto: cauze frecvente ale defectelor și prevenirea acestora

O turbină auto, cunoscută și sub denumirea de turbosuflantă sau mai simplu, turbo, este un dispozitiv care crește puterea motorului prin forțarea introducerii unei...

Oțelul Galați a transferat un mijlocaș belgian!

Oțelul Galați a anunțat transferul mijlocașului belgian Samy Bourard, un jucător cu experiență internațională, care a semnat un contract până la sfârșitul sezonului. Oțelul Galați...

Septembrie, a treia cea mai slabă lună din 2024 pe segmentul de acțiuni, cu tranzacții de 1,2 miliarde lei

Bursa de Valori București a încheiat luna septembrie cu una dintre cele mai slabe performanțe ale anului, tranzacțiile pe segmentul de acțiuni totalizând 1,2...
Ultima oră
Pe aceeași temă