30.8 C
București
sâmbătă, 11 iulie 2026
AcasăSpecialMircea Dumitru, reales rectorul Universităţii Bucureşti

Mircea Dumitru, reales rectorul Universităţii Bucureşti

Prof. univ. dr. Mircea Dumitru a fost reales, miercuri, rectorul Universităţii Bucureşti, pentru următorii patru ani, cu 790 de voturi dintr-un total de 1345 de persoane cu drept de vot.

Alegerile pentru funcția de rector au fost validate în ședința de joi a Senatului. După confirmarea prin ordin al Ministrului Educaţiei și Cercetării Științifice, Mircea Dumitru îşi va numi prorectorii şi decanii, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Mircea Dumitru este profesor la Departamentul de Filosofie Teoretică al Facultăţii de Filosofie din cadrul Universităţii din Bucureşti. Decan al Facultății de Filosofie între 2000-2008 și prorector al Universității din București în perioada 2008-2011, prof. univ. dr. Mircea Dumitru a fost ales pentru prima oară în funcția de rector în urma alegerilor din decembrie 2011.

Cele mai citite

Siegfried Mureșan: România a ajuns peste media UE la absorbția fondurilor europene

Siegfried Mureșan a susținut că dezvoltarea economică nu poate fi bazată pe stimularea consumului prin cheltuieli publice, ci pe investiții și pe sprijinirea mediului...

Vreme ideală la Eforie Nord: Marea s-a încălzit, iar salvamarii îi așteaptă pe turiști pe plajă

Salvamarii îi sfătuiesc pe cei care intră în mare să înoate doar în sectoarele supravegheate și să îi supravegheze permanent pe copiiTuriștii aflați...

Atacurile ucrainene asupra rafinăriilor afectează Rusia: producția de benzină acoperă doar două treimi din necesarul de vară

În ultimele luni, Ucraina și-a intensificat loviturile asupra unor obiective energetice strategice din Rusia, vizând inclusiv rafinării importanteRusia se confruntă cu un deficit tot...
Ultima oră
Pe aceeași temă