Remiză pe teren propriu cu FC Basel şi primul punct cucerit în actuala ediţie de Champions League pentru campioana României. O jumătate de succes a Stelei sau un semi-eşec, în funcţie de cum vrem să privim paharul. Cert este că formaţia “roş-albaştrilor” a reuşit să se menţină în cărţi pentru o eventuală prezenţă în primăvara europeană, dar pentru elevii lui Laurenţiu Reghecampf urmează încă trei partide chiar mai dificile decât cele pe care le-a disputat până în prezent în Grupa E a Ligii Campionilor.
Cu 25.000 de fani în tribunele Arenei Naţionale, Steaua a continuat seria jocurilor sterile din faza grupelor UCL. Fără imaginaţie în ofensivă, jucătorii din Ghencea au dus un joc de uzură împotriva elveţienilor de la FC Basel, “strategie” care a funcţionat cel puţin în prima repriză. Mitanul secund a adus însă rapid deschiderea scorului, suporterii stelişti rămânând înmărmuriţi la golul marcat de Marcelo Diaz, în minutul 49, după o gravă eroare comisă de Jasmin latovlevic la o centrare din banda stângă. Steller a interceptat balonul şutat slab de fundaşul stelist, a pasat în zona centrală, pentru Diaz, a cărui execuţie din prima, de la 18 metri, l-a surprins pe Tătărusănu ieşit dintre buturi.
Ulterior, Latovlevic a avut şansa de a se revanşa faţă de suporteri şi echipă, dar şutul său din interiorul careului, a nimerit capul lui Kapetanos. Salvarea de la dezastru a venit în cele din urmă cu trei minute înainte de finalul timpului regulamentar de joc. Adi Popa a centrat fantastic de la marginea din dreapta a terenului, iar Leandro Tatu a reluat cu capul în plasă, smulgând elveţienilor o remiză care a mai aruncat o rază de speranţă campioanei Ligii 1.
Şansele mai există
Dezamăgit de jocul prestat de Steaua, fostul jucător din Ghencea, Adi Matei insinuează că şansele formaţiei “roş-albastre” la calificarea în primăvara europeană rămân în sfera matematicii şi atrage atenţia că parcursul slab în Liga Campionilor i-ar putea afecta rezultatele şi în campionatul intern. “Steaua a fost super-norocoasă. După cum a jucat este un punct fantastic. Pentru cele 10 minute cât a jucat Steaua, e un punct mare, care, cel puţin teoretic, o mai ţine în cursa pentru locul 3. Matematic mai are şanse şi la locul 2. La cum a jucat aseară eu cred că Steaua poate să aibă probleme şi în campionat”, a declarat Adi Matei în exclusivitate pentru Sport Total FM.
Transferuri necâştigătoare
Nici Valeriu Răchită nu s-a arătat încântat de evoluţia elevilor fostului său coleg de la Steaua, Laurenţiu Reghecampf, acuzând strategia de transferuri pe care echipa din Ghencea a avut-o înainte de startul noului sezon. “După tragerea la sorţi, declaraţiile lăsau de înţeles că Steaua se va bate cu Chelsea pentru locul 1, dar am obţinut un punct după trei etape. Acum tragem ponoasele pentru ce s-a întâmplat în vară şi s-a demonstrat că jucătorii aduşi la echipă nu sunt de nivelul Stelei. Încă o dată ne-am dat seama că la Steaua nu sunt steliştii ăia adevăraţi care au făcut istorie. Sunt acolo oameni doar pe interese materiale sociale, dar din păcate asta este societatea românească”, a spus Valeriu Răchită în exclusivitate pentru Sport Total FM.