27.9 C
București
miercuri, 29 iulie 2026
AcasăPoliticăS-a ales noua conducere ALDE: un președinte, un președinte de Consiliu, 21...

S-a ales noua conducere ALDE: un președinte, un președinte de Consiliu, 21 de vicepreședinți

Daniel Olteanu a fost ales, sâmbătă, 17 aprilie 2021, în funcția de președinte al Alianței Liberalilor și Democraților (ALDE).

Olteanu a fost ales în această funcție cu majoritate de voturi, precizează un comunicat de presă al ALDE. 

Tot sâmbătă, în funcția de președinte al Consiliului Național al ALDE a fost ales Cristian Dima, președintele filialei ALDE Galați.

Noua structură de conducere a Alianței Liberalilor și Democraților (ALDE) cuprinde 4 prim-vicepreședinți, 8 vicepreședinți pe domenii de activitate, 8 vicepreședinți pe regiuni de dezvoltare, un vicepreședinte pentru Diaspora, 16 membri și 12 membri supleanți, precizează comunicatul de presă.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Bursa de la București a început ziua pe verde. Cele mai lichide acțiuni au urcat ușor

În topul creșterilor se aflau acțiunile Roca Industry Holdingrock1, care avansau cu 8,74%, urmate de Comelf (+6,33%) și Carbochim (+4,13%)Bursa de Valori București (BVB)...

Rusia permite participarea unui partid de opoziție la alegerile legislative, dar exclude mai mulți candidați

Comisia Electorală Centrală din Rusia a aprobat participarea partidului liberal Iabloko la alegerile legislative din septembrie, însă mai mulți candidați ai formațiunii au fost...

Un nou val de caniculă lovește România. Temperaturile vor ajunge la 40 de grade, iar nopțile vor fi tropicale

După câteva zile în care temperaturile au fost mai ușor de suportat, România se pregătește pentru un nou episod de caniculă. Un val de...
Ultima oră
Pe aceeași temă