18.4 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialANI: deputatul Remus Cernea, incompatibil. El riscă să-şi piardă funcţia de parlamentar

ANI: deputatul Remus Cernea, incompatibil. El riscă să-şi piardă funcţia de parlamentar

 

Agenţia Naţională de Integritate a constatat faptul că parlamentarul  Remus-Florinel  CERNEA s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 20 decembrie 2012 – 20 septembrie 2013, întrucât a deţinut,  simultan, calitatea de deputat şi funcţia de administrator al S.C. SED NOVE S.R.L.

 

Astfel,  REMUS-FLORINEl CERNEA a încălcat dispoziţiile legii potrivit cărora „Calitatea de deputat este incompatibilă cu funcţia de (…) administrator (…) la societăţile comerciale”. 

Un ales sau numit pe o funcţie publică, pentru a evita intrarea în incompatibilitate, trebuie să demisioneze din firme în cel mult 30 de zile de la ocuparea oficială a acelei funcţii publice. Remus Cernea, potrivit ANI, nu a făcut-o.

Inspectorii ANI si-au instrumentat dosarul cu documente  de la Registrul Comerţului.

Acum, Remus Cernea susţine că a demisionat din funcţia de administrator de la CS SED NOVE SRL  la scurt timp după ce a fost ales parlamentar.  Insă, el a figurat la Registrul Comerţului  ca administrator de firmă încă aproape nouă  luni de la momentul în care trebuia să-şi notifice demisia  la registru.

Specialiştii spun că, pentru a evita starea de incompatibilitate, nu este suficient ca demnitarul să  înregistreze demisia doar în actele  firmei, ci  demisia trebuie notificată   şi la Registrul Comerţului, iar parlamentarii, care fac legi, sunt obligaţi să le şi cunoască.

 


// <![CDATA[
www_server_root = 'http://worker.contentchannel.ro/player';
if(typeof flowplayer == 'undefined') {
document.write('’);
document.write(”);
}
var domain = document.domain;
var domain_split = domain.split(‘.’);
var cHannel_domain = domain_split[domain_split.length-2] + “.” + domain_split[domain_split.length-1];
document.write(unescape(“%3Cscript src=’http://worker.contentchannel.ro/player/singleplayer_max/f1c94b483e64af3a8f2fc2735fb03821/”+ cHannel_domain +”‘ type=’text/javascript’%3E%3C/script%3E”));
// ]]>


content channel

Potrivit ANI, CERNEA  a fost informat despre declanşarea procedurii de evaluare, i s-au comunicat elementele identificate ( faptul că a fost descoperit ca administrator de firmă) , precum şi drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. 

Parlamentarul a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în exercitarea dreptului la apărare.

Potrivit legii, „Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligaţiilor legale privind […] starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective […]”.

 

Demnitarul găsit in incompatbilitate poate contesta decizia ANI la instanţa de judecată , iar dacă pierde procesul , trei ani  nu are voie să ocupe nici o altă funcţie publică.

Legea prevede : „Persoana (…) faţă de care s-a constatat (…) starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică (…) pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.

 

 

 

Cele mai citite

Românii cotizează 35 de ani la pensie și primesc bani mai puțin de 12 ani

România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit Eurostat. Țara noastră este urmată în acest clasament doar de...

Ce salarii aveau cu adevărat Nicolae și Elena Ceaușescu

Așa cum bine cunoaștem cu toții, până în urmă cu mai bine de trei decenii și jumătate, România s-a aflat sub jugul dictaturii...

VIDEO. Tenis sau fotbal? Al Nassr, victorie clară împotriva Al Wehda. Cristiano Ronaldo bifează al 66-lea hat-trick din carieră

Cristiano Ronaldo continuă să impresioneze în campionatul Arabiei Saudite, demonstrând încă o dată de ce este considerat unul dintre cei mai mari fotbaliști din...
Ultima oră
Pe aceeași temă