Profesorii liceelor agricole solicită ministerelor Educaţiei şi Agriculturii schimbări radicale. Dascălii din ţară demonstrează că ştiu ce şi mai ales cum trebuie să se întâmple. Ei aşteaptă legi eficiente de la guvernanţi. Aceasta este concluzia unei recente întruniri de la Braşov, la care am fost invitat să particip.
Dacă în sistemul de învăţământ românesc din ultimii 26 de ani reforma a fost mai degrabă mimată, vopsindu-se pur şi simplu gardul, în schimb despre şcolile agricole, silvice, veterinare şi agromontane se poate spune că, din 1990 încoace, nici măcar de „vopsea“ n-au avut parte. Am participat, la Braşov, la o întrunire pe tema liceelor agricole, fiind prezenţi reprezentanţii mai multor instituţii de profil din ţară. Toţi vorbind despre aceleaşi grave probleme. Prima este legată de mentalitate. Se spune că cine se duce la un liceu din sfera agricolă înseamnă că vrea să trăiască la coada vacii. Din ce în ce mai puţini elevi aşadar, după 1990. Acest an e luat ca un reper în istoria învăţământului de profil, pentru că înainte erau câte două-trei licee în fiecare judeţ, dintre cele care pregăteau noile generaţii de fermieri. Ce s-a întâmplat după aceea, o spun statisticile, pentru că din 124 de şcoli din acest domeniu au mai rămas 77, la toate capitolele, iar dintre acestea cele agricole dacă mai sunt azi vreo 30.
Lipsă de bani pentru manuale
Baza materială este o altă durere. Unii profesori îmi spuneau, de pildă, că la profilul alimentar trebuie să aduci de acasă felurite ingrediente, ca să înveţi în laboratorul şcolii cum se fac diverse preparate culinare. Legea, zic dascălii, face referire numai la bunurile imobile ale şcolii, mobilier, aparate şi aşa mai departe. De materii prime nu se mai aminteşte în regulamentele naţionale. Dar peste toate se află imposibilitatea acestor licee de a-şi trimite elevii în practică la ferme agricole sau la firme de producţie din domeniul alimentar. Şi asta mai ales din cauză că, după 1990, nu există un cadru bine stabilit de colaborare între şcoli şi ferme sau fabrici. Şi atunci sigur că se ajunge în situaţia în care elevii rămân doar cu teoria învăţată în şcoală, pentru că practica se reduce de cele mai multe ori la o simplă adeverinţă cu un mare gol în spatele ei. Dar nici la teorie situaţia nu este mai bună. Lipsesc manualele pentru ultimele două clase de liceu. Nu se tipăresc, spun dascălii, din cauza banilor care nu există. Profesorii care predau la aceste clase trebuie să conceapă singuri un plan de lecţii, evident bazat pe programa de învăţământ.
„Poate ne-o auzi premierul Cioloş“
Remarc totuşi o mare fractură. Pe de-o parte, nu există colaborare între liceele agricole şi fermele ori firmele din domeniul alimentar. Pe de altă parte, aşa cum s-a spus la întrunire, se simte lipsa acută de specialişti în agricultură, chiar şi cei cu pregătire medie. Vorba aia, dai cu tunul prin sate şi nu mai găseşti azi un tehnician agricol sau un tehnician veterinar. Fermele, mi se spune, duc lipsă de mecanici, de tractorişti, fabricile de mezeluri aleargă după procesatori de carne. Cele două entităţi, şcoli şi producători, par a nu se vedea reciproc, deşi au nevoie, până la urmă, unii de alţii. „Este nevoie de reformă în privinţa liceelor agricole. Fără această reformă există riscul ca, în următorii ani, şi liceele care au mai rămas să dispară“, strigă lumea la unison. „Poate ne-o auzi premierul Cioloş, că şi el a învăţat la un liceu agricol din România“, remarca cineva. Pentru că, altfel, la uşile ministerelor Educaţiei şi Agriculturii au mai fost directorii acestor licee, ani la rând, de acolo întorcându-se de fiecare dată doar cu promisiuni.
Un program-pilot
Şi totuşi ceva s-a mişcat, în ultimul an şi jumătate. Este vorba despre un program-pilot prin care elevii Colegiului pentru Agricultură şi Industrie Alimentară „Ţara Bârsei“ din Prejmer au avut ocazia să treacă prin toate fazele de teorie şi de practică, dar după alte principii, mai concrete. Treaba asta a fost iniţiată de World Vision România, oraganizaţie care are, din anul 2000, în satul Criţ, din judeţul Braşov, o fermă agricolă demonstrativă. Acolo poţi să înveţi, prin metode practice, toate fazele creşterii animalelor, apoi să afli cum se cultivă pământul conform ultimelor tehnologii pe plan mondial. Poate că deloc întâmplător, aş putea spune, tocmai acest liceu a intrat într-un asemenea program. Am cunoscut-o pe directoarea şcolii, Maria Drinovan. Mi-a zis că e în funcţia asta de 20 de ani, că o viaţă întreagă a lucrat în slujba copiilor care fac o şcoală agricolă, că mai are trei ani până la pensie, dar că, până atunci, vrea să lase o reformă adevărată în urma ei.
Noi metode de învăţare
Dar să revin la programul despre care vorbeam. El a avut câteva componente interesante. Profesorii acestui liceu au elaborat, pe trei categorii distincte, Caiete de Practică, un fel de manuale, dar numai cu informaţiile esenţiale, în domeniile tehnician veterinar, lucrător şi tehnician în agroturism şi preparator în industria cărnii şi peştelui. Elevii au fost împărţiţi în grupe mai mici, în comparaţie cu numărul copiilor dintr-o clasă, pentru că e mai uşor, spun dascălii, să lucrezi cu un număr mai mic de şcolari. Copiii au mers la ferma din Criţ. Fiecare grupă avea un profesor de practică, în speţă cadrul didactic din partea liceului, şi un tutore de practică, adică un specialist din partea fermei. Cei doi erau într-un dialog permanent cu elevii, pentru a le explica ce trebuie şi de ce trebuie să facă tot felul de lucruri, atât în privinţa creşterii animalelor, cât şi la cultivarea plantelor. La finalul fiecărei zile de lucru, elevii aveau de completat un Jurnal de Practică, în care scriau ce învăţaseră şi ce făcuseră în acea zi. După aceleaşi principii organizatorice s-a desfăşurat practica la o pensiune, tot în satul Criţ, pentru cursul de agroturism.
Cât de greu găseşti firme care să deschidă uşa elevilor
Şcolarii au mers apoi în vizită de documentare în câteva fabrici de lactate şi de prelucrare a cărnii, dar şi la o fabrică de ciocolată. Aici este de remarcat ce spune managerul de proiect din partea World Vision, Gabriel Achim. A fost foarte greu să găsească gazde pentru aceste vizite. Producătorii nu aveau timp pentru a-i primi pe elevi, alţii aduceau în atenţie faptul că şcolarii nu pot intra în spaţiile unde igiena este strictă. Managerul trage o concluzie foarte clară, anume că trebuie create nişte structuri cu scop educativ, unde elevii liceelor agricole să aibă acces şi să facă practică. El a dat ca exemplu ceea ce se întâmplă în Occident, unde există ferme agricole, structurate pe diverse categorii de producţie, care au în mod explicit scop instructiv. Asemenea modele vor putea fi aplicate şi la noi, pentru că de anul viitor, din februarie, va fi la dispoziţia celor interesaţi un program european, cu tot cu fondurile necesare, destinat formării profesionale, atât în privinţa elevilor, cât şi altor categorii de oameni care vor să înveţe o meserie. Firmele pot primi subvenţii pentru a pune la dispoziţia şcolilor infrastructura necesară şi mai ales personal calificat care să îndeplinească funcţia de tutore de practică. Astfel de fonduri pot fi accesate şi în urma unei colaborări între şcoală şi agentul economic.
Colaborare între ministere
O altă remarcă aparţine directoarei Colegiului din Prejmer, Maria Drinovan, despre necesitatea unei colaborări între ministerele Educaţiei şi Agriculturii. Ambele instituţii ar trebui să constituie o umbrelă pentru şcolile cu profil agricol. Este drept că un protocol de acest fel există, pe hârtie doar, de prin 2007. Şcolile agricole şi firmele pot colabora pe baza unui contract-cadru, însă realitatea e cu totul alta, defavorabilă ideii de practică a elevilor. „Nu este uşor, dar cu perseverenţă se pot realiza multe pentru şcolile cu profil agricol. Cel mai important este să se înţeleagă interesul elevilor. Am remarcat la ei cât de atenţi au devenit în timpul orelor practice, în ferma de la Criţ. Acest program a scos în evidenţă o serie de instrumente de învăţare prin practică. Se vorbeşte de atâţia ani despre reformă. Există, iată, modalităţi de-a se aplica aceste principii“, conchide Gabriel Achim.
Oamenii de jos înţeleg ce nu văd cei de sus
Toate aceste probleme au fost întărite de spusele altor reprezentanţi ai diverselor şcoli cu profil similar, prezenţi la reuniunea de faţă, Colegiul Naţional Agricol „Carol I“ din Slatina, Colegiul Agricol „Gheorghe Ionescu Siseşti“ din Valea Călugărească, Colegiul Tehnic Agricol „Alexandru Borza“ din Geoagiu, Liceul Tehnologic Agromontan „Roman Constantinescu“ din Vălenii de Munte şi Colegiul Agricol „Daniil Popovici“ din Sibiu. Unii au relatat despre programul de instruire în turismul agromontan, în care fuseseră incluse opt şcoli axate pe acest domeniu din ţară, dar ideea aceea a fost în cele din urmă abandonată. Aud şi o veste bună, de la liceul din Vălenii de Munte, în privinţa unei colaborări, materializată prin lecţii practice, cu o asociaţie apicolă. „Situaţia fericită pentru noi este că oamenii din mediul rural au înţeles, în comparaţie cu cei de la conducerea ţării, importanţa şcolilor noastre, şi îşi trimit copiii la noi, să înveţe. Fermierii ştiu că se va pune tot mai mult accent pe competenţa profesională atunci când vor fi accesate fonduri europene pentru agricultură, silvicultură, zootehnie, agroturism“, spune profesorul Nicolae Cursaru, de la Văleni.
Scrisoare deschisă către Educaţie şi Agricultură
Colegii lui adaugă cel mai important element, eficientizarea învăţământului agricol. Asta înseamnă crearea unei baze materiale solide, o programă şcolară adaptată tehnologiilor moderne şi mediului concurenţial, dar şi o legislaţie care să deschidă porţile firmelor din industria alimentară pentru practica elevilor. “Este important de înţeles că instrumentele şi metodele de practică trebuie adaptate fiecărei şcoli agricole în parte, şi în special la specificul zonei în care se află liceul respectiv. Unele meserii sunt caracteristice muntelui, altele, câmpiei“, spune directorul şcolii din Sibiu, Muguraş Popescu. Nu în ultimul rând, reprezentantul sistemului educativ la această reuniune, în persoana inspectorului şcolar general din judeţul Braşov, Ariana Bucur, a ţinut să evidenţieze disponibilitatea şcolilor pentru noi forme, practice, de pregătire a elevilor. „Copiii trebuie motivaţi să înveţe şi trebuie găsite acele modalităţi practice, în acest scop“, susţine oficialul. Sincer vă spun, rar mi-a fost dat să descopăr atât de multă însufleţire şi mai ales un program coerent de reformă în sistemul educativ, aşa cum am întâlnit la profesorii din şcolile agricole.
Este încă o dovadă a ceea ce s-a mai spus şi cu alte ocazii, că dascălii din teritoriu, chiar şi din cea mai îndepărtată şcoală, trebuie ascultaţi. Ei au de multe ori o viziune mai clară despre cum trebuie schimbate lucrurile în învăţământ. Cadrele didactice din şcolile agricole au spus, la finalul reuniunii de la Braşov, că vor redacta în cel mai scurt timp o scrisoare deschisă adresată ministerelor Educaţiei şi Agriculturii, cu propunerile lor de reformă a învăţământului din acest domeniu. Că doar avem un nou Guvern. Să vedem dacă vor fi, de data asta, luaţi în seamă.
