China a început să construiască un al doilea portavion, o manevră menită să extindă influenţa militară a Beijingului, implicat într-o serie de dispute maritime, informează CNN, citat de Mediafax.
„China construieşte un nou portavion. Lucrările au loc pe un şantier naval din Portul Dalian”, în nord-estul ţării, a declarat Yang Yujun, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez al Apărării.
Flota militară chineză are deja un portavion, Liaoning, cumpărat din Ucraina în 1998, modernizat şi intrat în serviciu în 2012.
„Noul portavion este proiectat în totalitate în China. Nava are ca sursă de inspiraţie portavionul Liaoning, dar vor fi îmbunătăţite multe aspecte”, a subliniat Yang Yujun.
Departamentul american al Apărării anunţase de câteva luni că Beijingul intenţionează să se doteze cu un nou portavion.
China depune eforturi pentru modernizarea capacităţilor militare, în contextul numeroaselor dispute cu ţări vecine în Marea Chinei de Est şi de Sud. Pe fondul situaţiei tensionate, ambarcaţiunile de patrulare chineze au întâlnit frecvent nave sau avioane militare americane.